Asaltul românilor la Australian Open. Adversari abordabili pentru cei 5 care visează la o calificare pe tabloul principal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul turneu de Mare Șlem al anului, Australian Open 2025, va începe mâne, când sunt programate meciuri din calificări. Cinci români încearcă să ajungă pe tabloul principal și să li se alăture celor trei fete acceptate direct: Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian și Irina Begu.

Ana Bogdan luptă pentru un loc pe tabloul principal la Australian Open. Foto Getty images
Ana Bogdan luptă pentru un loc pe tabloul principal la Australian Open. Foto Getty images

În competiția băieților, România speră să dea un reprezentant după mulți ani de pauză. Filip Jianu (214 ATP) va juca în calificările unui Grand Slam pentru prima dată în carieră. Adversarul său din primul tur al calificărilor va fi Mitchell Krueger, un jucător de 30 de ani cu care nu s-a întâlnit până acum.

La feminin, România are 3 jucătoare sigure de prezența pe tabloul principal: Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian și Irina Begu. Alte 4 vor lupta în calificări, unde fusese invitată și Simona Halep, dar aceasta s-a retras de la competițiile din Australia, după ce a anunțat că nu este aptă 100% din punct de vedere fizic.

Anca Todoni, stea în ascensiune

Anca Todoni va debuta la Australian Open și va încerca să ajungă pentru a 2-a oară în carieră pe tabloul principal la un Grand Slam, după ce a reușit acest lucru în premieră la ediția trecută de la Wimbledon, tot după ce a trecut de calificări. Clasată pe locul 118 WTA, sportiva de 20 de ani a avut un final de an 2024 excelent, câștigând titlul la Challangerul de la Santa Cruz, și a arătat o formă bună și în debutul actualei stagiuni. Anca a trecut de calificări la Brisbane și apoi a învins-o pe Cristina Bucsa în turul 1. În runda a 2-a a pierdut clar în fața mult mai experimentatei Linda Noskova, însă e un lucru important că românca va începe calificările de la Australian Open având deja 4 meciuri în picioare.

Prima adversară a lui Todoni la Melbourne va fi Victoria Jimenez Kasintseva, o jucătoare de 19 ani, clasată pe locul 156 WTA, care nu a ajuns vreodată pe tabloul principal al unui Grand Slam. Cele două s-au întâlnit o singură dată până acum, în luna septembrie a anului trecut, în optimile Challangerului de la Montreux (Elveția), unde românca s-a impus cu 6-3, 6-1.

Ana Bogdan, contra unei jucătoare a gazdelor

Gabriela Ruse (121 WTA) nu a jucat niciun turneu în acest an, dar încearcă se repete performanța de la ultimul Grand Slam la care a participat, US Open 2024, unde a ajuns în turul 3. Românca a avut șansă la tragerea la sorți și în primul tur va întâlni o adversară mai slab clasată: Leonie Kung (221 WTA).

Aflată pe locul 114 în lume, Ana Bogdan a avut un start bunicel de sezon, trecând de calificări la Brisbane, dar apoi a fost nevoită să se retragă din duelul cu Anastasia Potapova din primul tur, la scorul de 2-0 pentru rusoaică în decisiv. Prima adversară a Anei în calificări va fi reprezentanta gazdelor, Destanee Aiava (194 WTA).

A 4-a reprezentată a României în calificările de la Australian Open este Miriam Bulgaru (213 WTA), care o va întâlni în prima rundă pe Giorgia Pedone (193 WTA), jucătoare pe care a învins-o în singurul duel direct de până acum, în optimile de finală ale turneului ITF de la Santa Margherita din 2023 (6-2, 6-2).

Programul românilor în prima zi din calificări la Australian Open

  • Anca Todoni (118 WTA) - Victoria Jimenez Kasintseva (156 WTA) - luni, ora 1:00
  • Filip Jianu (214 ATP) - Mitchell Krueger (147 ATP) - luni, ora 3:00
  • Gabriela Ruse (121 WTA) - Leonie Kung (221 WTA) - luni, ora 3:00
  • Ana Bogdan (114 WTA) - Destanee Aiava (194 WTA) - luni, ora 5:00
  • Miriam Bulgaru (213) - Giorgia Pedone (193 WTA) - luni, ora 7:00
Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite