Arbitrii: Tabula rasa şi sânge tânăr

Nu o dată mi-am jurat în barbă, şi chiar am în ce, să nu mai scriu să nu mă mai "iau" de arbitri. Sunt şi ei oameni, au tot doi ochi, cu care văd la fel ca noi. Cu specificaţia că ei

Nu o dată mi-am jurat în barbă, şi chiar am în ce, să nu mai scriu să nu mă mai "iau" de arbitri. Sunt şi ei oameni, au tot doi ochi, cu care văd la fel ca noi. Cu specificaţia că ei trebuie să privească specific meseriei lor de timpul liber. Mai bănoasă decât meseria diurnă. Nu ştiu însă cum au făcut EI, că mereu mă trezesc EU indignat, plin de fiere, venin, şoricioaică şi tot de EI mă iau. EU. Care am fost/sunt prieten, măcar amic cu nea Nicu Rainea, Adrian Moroianu, Adrian Porumboiu, Nelu Crăciunescu, Ion Danciu. Apropo, nu cred că mai este vreun condeier care să fi scris mai multe articole laudative despre Ion Crăciunescu precum subsemnatul. Într-un ziar de mare tiraj. Deşi asta nu l-a împiedicat ca la prima critică pe care i-am adus-o, pe când era şeful CCA, să-mi sară la gât ca ultimul matroz machit dintr-un port mediteraneean. L-am iertat.
Mi s-a întâmplat ieri să fiu şocat. Nu, nu de arbitrajul omului de afaceri Cristian Balaj, a cărui retragere din arbitrajul românesc am cerut-o nu o dată: nu atât pentru "greşelile" sale care au modificat soarta unui meci, cât şi pentru faptul că, a fi şi arbitru, şi om de afaceri simultan, mai ales a te "lovi" în afaceri tot de cei cu care te "loveşti" în fotbal nu e tocmai cuşer. E amoral. E incompatibil. Dar circulă prin Baia Mare, oraşul cândva al unuia şorşi, un dicton moroşan: banii n-au morală. Or, dragi fluieraşi de tip "bălaşi", alegeţi: au banul, au morala! Căci, dl. Balaj, poţi să cumperi mata en-gros sau en-detail tot prosportul românesc, gazetele şi totalurile, finalmente se va găsi un condei moral care să te vadă în mostruozitatea-ţi cu chip de phoetus. Marea mea dezamăgire. Uriaşă. Cruntă. Demoralizantă: Alexandru Tudor. Marţi, vorbeam aici despre arbitrii dubitabili: Deaconu, Balaj (iar!), Corpodean, Savaniu (brigand acoperit în "tuşar", cazier vechissim), şovre (pârâciosu-mincinosu care a dat afară un nevinovat de la UTA). Îl uitai pe Salomir.
Dar îl evitai pe Alexandru Tudor. Intenţionat. El era singurul arbitru corect din primul eşalon. Sau singurul în care credeam EU. La timpul trecut. Nu mai este nici el. Îngroaşe categoria balajilor, savaniilor, corpodenilor. La maniera sa de arbitraj de la Urziceni cu Dinamo, dacă un arbitru onest ca Tudor a fluierat cum a fluierat - adică flagrant contra gazdelor -, îmi dau abia acum seama ce se întâmplă: la ce presiuni, şantaje şi blocaje este supus acest tip de om vertical.
Mijloacele specifice, vorba lui Copos. Orice om poate fi şantajabil, filosofia unui general-fotbalist-securist. Soluţia. Sugestia mea: tabula rasa şi sânge tânăr. Cu orice risc.