Anglia are un nou erou: a căzut recordul de 22 de ani. Cifre fantastice pentru omul care are Premier League la picioare
0
Anglia are motive de optimism pentru 2018, anul Mondialului. Patru din cele cinci cluburi pe care le-a trimis în Liga Campionilor şi-au câştigat grupele, iar în întrecerea internă există un fotbalist autohton în fruntea ierahiei marcatorilor.
Harry Kane a avut şi un alt motiv de bucurie după meciul cu Southampton. Nu doar că a ajuns cel mai bun marcator european din 2017, dar a şi doborât recordul pentru cele mai multe goluri în Premier League într-un an!
Atacantul celor de la Tottenham a ajuns la 38 de reuşite, devansându-l pe Alan Shearer, cel care a punctat de 36 de ori în Premier League în 1995. „A fost un an fantastic. Să fiu comparat cu jucători precum Messi şi Shearer e extraordinar. A fost incredibil că am reuşit să termin anul cu încă o triplă. Vreau să progresez de la un an la altul, e ceea ce mi-am propus în toată cariera mea de până acum“, a declarat Kane, potrivit site-ului UEFA.
Înseamnă 46% din atacul lui Tottenham
Internaţionalul englez – are 23 de selecţii şi 12 goluri – se poate mândri şi cu o altă statistică. În top 5 cei mai buni marcatori europeni din 2017, el e singurul care are o medie de peste un gol pe meci! În acest moment, Kane e golgheterul la zi din Premier League, marcând 18 din cele 39 de reuşite ale celor de la Tottenham! Pe scurt, 46% din golurile londonezilor au fost semnate de vârful de 24 de ani.
Kane stă excelent şi în acest sezon de Liga Campionilor, acolo unde echipa sa a câştigat grupa H, trimiţând Real Madrid pe doi. Englezul a înscris şase din cele 15 goluri ale echipei sale şi împarte locul 2 în clasamentul marcatorilor cu alţi patru fotbalişti. Cristiano Ronaldo e lider cu nouă goluri.
7 meciuri a avut Harry Kane în anul 2017 în care a marcat cel puţin trei goluri.
Cei mai buni marcatori din Europa în 2017
Nume Meciuri / Goluri
1. Kane (Tottenham) 52 / 56
2. Messi (Barcelona) 64 / 54
3. Lewandowski (Bayern Munchen) 55 / 53
Cr. Ronaldo (Real Madrid) 59 / 53
Cavani (PSG) 62 / 53
*Au fost luate în considerare golurile înscrise pentru club şi pentru echipa naţională.
Golgheterul Europei, o afacere în doi timp de şapte ani
An Câştigător Total goluri
2009 Villa (Valencia) 43
2010 Messi (Barcelona) 60
2011 Cr. Ronaldo (Real Madrid) 60
2012 Messi (Barcelona) 91
2013 Cr. Ronaldo (Real Madrid) 69
2014 Cr. Ronaldo (Real Madrid) 61
2015 Cr. Ronaldo (Real Madrid) 57
2016 Messi (Barcelona) 59
2017 Kane (Tottenham) 56
De zece ani, Messi şi Ronaldo sunt cei mai buni din lume
An Câştigător
2017 Cr. Ronaldo
2016 Cr. Ronaldo
2015 Messi
2014 Cr. Ronaldo
2013 Cr. Ronaldo
2012 Messi
2011 Messi
2010 Messi
2009 Messi
2008 Cr. Ronaldo
2007 Kaka