Ana Bogdan poate intra azi în istorie. Românca e în fața meciului carierei, la Transylvania Open

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ana Bogdan a ajuns în finală la Transylvania Open și are şansa obținerii primului titlu WTA din carieră. Adversară în meciul programat pentru ora 17.30 îi este Karolina Pliskova, fost număr 1 mondial.

Ana Bogdan a avut un parcurs perfect până în finală. Foto Getty images
Ana Bogdan a avut un parcurs perfect până în finală. Foto Getty images

Ana Bogdan, cap de serie numărul opt, s-a calificat în finala turneului de la Cluj-Napoca, singurul de nivel WTA 250 din România, după ce a învins-o pe conaţionala Jaqueline Cristian cu 6-3, 3-6, 6-4, sâmbătă. Prahoveanca de 31 ani, aflată pe poziția 65 WTA, va juca a doua sa finală din carieră, după cea pierdută în 2022 la Varşovia în fața franţuzoaicei Caroline Garcia.

Misiunea e grea, în faţă urmând să îi fie Karolina Pliskova, fost lider WTA şi finalistă în două Grand Slamuri (US Open 2016 şi Wimbledon 2021). Cehoaica a învins-o sâmbătă seara pe britanica Harriet Dart, cu 6-3, 6-3.

Victoria a aduce în Top 50 mondial

Pentru Ana Bogdan, meciul de diseară e important nu numai pentru că își poate înscrie primul trofeu, ci îi dă șansa unui salt spectaculos în clasamentul mondiaal. Dacă va câștiga competiția, românca va ajunge la 1.256 puncte în ierarhia WTA și va urca pe locul 45. Pentru sportiva din Sinaia ar fi o revenire între cele mai bune 50 din lume, după ce la mijlocul lui 2023, după turul 3 de la Wimbledon, urcase până pe 39 WTA, cea mai bună poziție a carierei.

Karolina Pliskova şi prahovenaca s-au înfruntat de trei ori până acum, cehoaica impunându-se de fiecare dată. Ana Bogdan este a treia româncă ajunsă în finala turneului clujean, după Simona Halep (2021) şi Gabriela Ruse (2023), însă niciuna nu a reuşit să câştige până acum trofeul.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite