Adio, Wuhan! Sorana Cîrstea, umilită și eliminată în primul tur de o jucătoare aflată pe locul 240 WTA. Suma modestă încasată de româncă | adevarul.ro

Adio, Wuhan! Sorana Cîrstea, umilită și eliminată în primul tur de o jucătoare aflată pe locul 240 WTA. Suma modestă încasată de româncă

Publicat:
0
1 live

Sorana Cîrstea, aflată pe locul 16 în clasamentul WTA, a părăsit turneul de la Wuhan încă din primul tur. La 36 de ani, românca a pierdut în fața chinezoaicei Hanyu Guo, ocupanta locului 240 mondial, deși a câștigat fără probleme primul set. Meciul s-a încheiat cu scorul de 6-1, 6-7, 5-7.

Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur la Wuhan
Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur la Wuhan Foto: Profimedia

Cîrstea a început foarte bine partida și și-a adjudecat primul set cu 6-1. Românca a continuat să joace bine și în setul secund, în care a avut un avantaj de 3-0. Guo a revenit însă în joc, iar setul s-a decis la tie-break, unde jucătoarea din China s-a impus cu 8-6 și a egalat situația.

În setul decisiv, Sorana a fost condusă cu 3-1, dar a reușit să întoarcă scorul și să treacă în avantaj, 4-3. Finalul nu i-a mai aparținut însă româncei. Guo a câștigat ultimele game-uri importante și s-a impus cu 7-5, obținând calificarea în turul următor.

Eliminarea timpurie înseamnă și un premiu financiar modest în comparație cu sumele câștigate de Cîrstea la turneele de Grand Slam din acest an. Pentru participarea la Wuhan, românca va primi 18.300 de dolari. În schimb, parcursul până în sferturile de finală de la Roland Garros i-a adus un premiu de 470.000 de euro, conform digisport.ro.

Sorana mai are trei turnee de disputat în Asia până la finalul sezonului

După eliminarea de la Wuhan, Sorana Cîrstea se pregătește pentru o perioadă aglomerată, cu alte trei competiții programate în Asia. Românca va continua seria turneelor în China, apoi va ajunge în Japonia și Hong Kong.

Prima competiție la care va lua parte este cea de la Ningbo, programată între 19 și 25 octombrie. Turneul face parte din categoria WTA 500, iar Cîrstea a mai participat pe tabloul principal în 2023, când a ajuns până în optimile de finală.

Următoarea oprire va fi Tokyo, unde se va desfășura un alt turneu WTA 500, în intervalul 26 octombrie - 1 noiembrie. Sportiva din România va reveni în capitala Japoniei după o pauză de 13 ani. Ultima sa prezență aici a fost în 2013, când a ajuns tot în optimile de finală. Cîrstea mai concurase la această competiție și în 2009, respectiv 2012.

Ultimul turneu din calendarul asiatic al româncei este cel de la Hong Kong, programat între 2 și 8 noiembrie, în categoria WTA 250. La ediția de anul trecut, Sorana a avut un parcurs bun și a ajuns până în sferturile de finală.

Top articole

Partenerii noștri