Adevărul lui Gabriel Torje despre relația cu Ciprian Marica, cel care i-a făcut curte fostei lui iubite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gabi Torje (35 de ani), încă jucător activ, a negat public că ar avea vreo adversitate față de fostul său coleg de la echipa națională și de la formația turcă Konyaspor, Ciprian Marica (39 de ani). Asta după ce Marica a afirmat că „Piticul” nu-i mai vorbește.

Gabi Torje are 12 goluri marcate în 57 de selecții la echipa națională
Gabi Torje are 12 goluri marcate în 57 de selecții la echipa națională

Fostul atacant, în prezent om de afaceri și acționar minoritar la clubul Farul Constanța, a susținut că o femeie care apare la TV, prezentând rublica Meteo la postul PRO TV, Iulia Pârlea (39 de ani), ar sta între ei: „Nu e adevărat. Nu ne-am mai întâlnit după ce am jucat în Turcia. Eu, supărat? Nu”, a declarat Torje, negând versiunea lui Marica.

Torje și Pârlea s-au despărțit cu aproximativ doi ani înainte ca Marica să încerce s-o cucerească. Torje ar fi fost deranjat de faptul că Marica a curtat-o pe cea care, la un moment dat, a fost la un pas să-i devină soție.

Nu există (n.r.- cineva cu care să nu vorbească în ziua de azi)! A, ba da, mint! Mi-am adus aminte acum, este Gabi Torje. Este supărat pe mine și nu vorbește cu mine. Era supărat pe mine, nu știu dacă mai este. Nu am mai vorbit de atunci. Dacă ar fi din partea mea, nu am nicio supărare și chiar cred că supărarea lui era nejustificată.

Era supărat că avusese el o gagică, acum 100 de ani, și am vorbit eu cu ea. Rămăsese supărat, cu toate că el nu era cu ea, nu avea nicio treabă cu ea, doar că a rămas supărat de atunci: „Bă, că mi-ai luat gagica!”. „Dar stai, mă, că nu mai ești cu ea de ani”. „Păi, da, dar a fost a mea”. Și s-a supărat.

Nu ne-am mai vorbit de atunci, nu ne-am mai văzut deloc, nu s-a nimerit. Nu a jucat la Farul, când eu eram acționar”, a dezvăluit Ciprian Marica, în cadrul unui podcast.

Marica este cunoscut ca un mare crai în fotbalul românesc, având relații pasagere sau de mai lungă durată cu nume importante din showbizul românesc.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite