Video Trapperul Ian își pune cenușă în cap după ce a urinat pe scenă: „Știu că sunt idiot, dar nu m-am gândit”
Trapperul Ian și-a cerut scuze după ce a urinat pe scenă, în timpul unui concert la care se aflau și minori. Artistul a susținut că a acționat din impuls și că nu s-a gândit că în public sunt copii. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior a fost plasat sub control judiciar.
„Vreau să fie clar o singură chestie: nu am avut niciodată nicio intenție negativă față de oamenii de acolo, față de fanii mei, față de munca altcuiva. Nu a fost niciodată în capul meu gândul ăsta: hai să mă... pe munca cuiva”, a transmis artistul pe pagina sa de Instagram.
Acesta a susținut că gestul a fost unul impulsiv și că nu s-a gândit că în public se aflau minori.
„Pur și simplu am acționat din impuls, nu m-am gândit că sunt minori acolo, pur și simplu nu mi-a venit în cap... Am numărat acordurile parentale, au fost în jur de 300 de minori și pur și simplu nu mi-a venit în cap toată treaba asta. Nu m-am gândit, efectiv, știu că sunt idiot, dar nu m-am gândit”, a declarat trapperul.
Trapperul și-a cerut scuze atât copiilor prezenți la concert și părinților acestora, cât și persoanelor care au fost nevoite să gestioneze urmările gestului său.
„Îmi pare rău de toată situația asta pe care am creat-o și față de copiii minori care erau acolo, față de mame, față de echipa care a strâns după mine, față de colegii, artiștii care mai erau acolo, față de Edi, care nu vreau să sufere din cauza acțiunilor mele și să aibă cariera lui de suferit din cauza că am fost eu idiot”, a spus artistul.
El a mai afirmat că regretă gestul și a promis că nu se va repeta: „Vă asigur că nu se mai întâmple niciodată chestia asta, mi-am învățat lecția”
Trapperul Ian a fost filmat în timp ce urina la marginea scenei, în timpul concertului susținut alături de Azteca, vineri, 2 octombrie, la Arenele Romane din București. Înregistrările au ajuns pe rețelele sociale, inclusiv pe TikTok, unde au stârnit numeroase reacții.
Artistul a fost reținut pentru 24 de ore, după ce polițiștii au administrat probe în dosarul deschis în urma incidentului. Cercetările vizează posibila săvârșire a infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și sunt desfășurate de polițiștii Secției 14, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4. Ulterior, el a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.




















































