Primele fotografii oficiale de la nunta fostului principe Nicolae cu Alina-Maria Binder
0Fostul principe Nicolae şi Alina-Maria Binder au făcut publice o serie de fotografii de nuntă oficiale. În unele dintre ele, cuplul apare alături de membrii familiei, naşii, domnişoarele şi cavalerii de onoare.
Fostul principe Nicolae (33 de ani) şi Alina-Maria Binder (30 de ani) au dat publicităţii o serie de fotografii realizate după cununia religioasă.
Imaginile, realizate de Ostafi, au fost surprinse în Cazino Sinaia, acolo unde a avut loc petrecerea de nuntă. În unele dintre ele, mirii sunt surprinşi privindu-se drăgăstos, iar rochia de mireasă poate fi admirată în toată splendoarea ei.
De asemenea, fostul principe şi-a schimbat fotografia de profil a contului de Facebook cu una artistică în care este proaspăta sa soţie. De asemenea, el a transmis şi un mesaj românilor şi a comentat lipsa familiei sale de la eveniment.
Mirii au realizat fotografii şi alături de membrii familiei, părinţii şi fratele Alinei-Maria Binder şi sora lui Nicolae, singurul membru al Familiei Regale care a participat la eveniment.
De asemenea, cuplul s-a pozat alături de cele două perechi de naşi, Liviu şi Simona Popescu şi Constantin Filitti şi Alexandra Butculescu Filitti.
Sunt şi poze cu domnişoarele de onoare – Elizabeta-Karina de Roumanie, Mihaela Şerban, Raluca Tilea, Yvonne Persic, Denisa Fătuşan şi Ana-Maria Burcea – şi cavalerii de onoare – Mihai Binder (fratele Alinei), Andrew Griffiths (UK), Charles-Antoine Uyttenhove (Belgia), Bejan Alizaddeh (UK), James Dalzell (UK), Bogdan Macarie (RO).