Olivia Steer, decizie radicală la final de an: „Mi-am pierdut jobul și nu m-a mai angajat nimeni”
0Fosta prezentatoare TV Olivia Steer, recunoscută pentru poziția sa anti-vaccin, a anunțat sâmbătă, 30 decembrie, printr-o postare publicată pe contul său de Facebook că a decis să încheie „capitolul jurnalismului de social-media”.

„Azi, fac, inevitabil, iar 16 ani (glumă veche, internă și nișată). Dacă în ultimii 8, v-am fost de folos cu vreo postare pe teme de nutriție, v-ați simțit puși în gardă de vreo informație medicală, preluată și shareuita aici ori, în baza ei, ați luat hotărîri radicale, care v-au schimbat în bine viața voastră și a copiilor voștri, sau chiar ați început să vedeți, cu alți ochi, știrile oficiale, să nu spuneți nimănui. Rămîne secretul vostru.
8 ani ar însemna, deși nu pare, o viața de om, în care m-am străduit să fie bine, să nu fie rău. Și, în care n-am monetizat si nici n-am capitalizat (să folosesc un jargon drag, in media) nimic. N-am făcut colectă publică, n-am primit sponsorizări, donații, nimic, de la nimeni. Mi-am pierdut jobul și nu m-a mai angajat nimeni. Că cine ar vrea sa se lege la cap cu o conspiraționistă, o negaționistă, o teroristă?
M-am obișnuit să fiu huiduită, linșată, bîrfită, amenințată, pentru vina de a avea opinii constituționale nepopulare și tupeul monumental de a le exprima liber. Aș zice că am făcut o formă bizară de jurnalism în folosul comunității, în manieră personală, din care n-am cîștigat nimic, ba chiar am pierdut imens, pe atîtea planuri. Îmi ramîne, totuși, respectul de sine, care s-a clădit și consolidat, în ultimii 8 ani, ca nimic altceva.
Azi, închei capitolul jurnalismului de social-media (așa e cînd ești liber si independent, poți închide taraba, cînd ai tu chef, nu răspunzi la telefoane și comenzi), nu pentru ca mi s-ar fi înmuiat genunchii, ci pentru ca am spus cam tot ce aveam de spus și vreau să mai și trăiesc. Am vise frumoase (cine ar fi crezut, nu?!) și m-am apucat deja să lucrez la ele”, se arată în postarea cu pricina.
Teoria dârelor albe
Steer le-a mai transmis, de asemenea, urmăritorilor că va mai intra pe rețeaua de socializare.
„Voi mai intra, pe aici, să mai postez poze cu pisici, să dau respectuos un “bună-dimi” și să transmit un cald “vă pupik dulce”, cînd voi avea un răgaz. Promit, negreșit!
Pînă atunci, fiți fericiți (adică drepți & autentici). Căci fericirea rămîne singura noastră obligație, de fapt…
La mulți ani, tuturor!”, se mai arată în postarea respectivă.
Amintim faptul că în luna septembrie, Olivia Steer a promovat o teorie a conspirației legată de dârele de la avioane. Ea a susținut la acea vreme că are prieteni care s-au îmbolnăvit de enteroviroză din cauza urmelor care rămân în urma avioanelor de linie. Însă, specialiștii în aviație nu au fost de acord cu teoria expusă de fosta prezentatoare TV și au declarat că nu ar trebui să ne temem de aceste dâre lăsate pe cer, care sunt de fapt gazele condensate emise de motoarele avioanelor.