Video Oana Roman, revoltată după ce a încercat cel mai scump sandivici din București: „La Paris costă jumătate, m-a deranjat profund”

0
Publicat:

Oana Roman este revoltată, după ce a plătit 45 de lei pentru o baghetă cu șuncă și cașcaval, care nu seamănă deloc cu produsul originar franțuzesc.

Oana Roman a testat cel mai scump sandvici din România FOTO: captura Tiktok
Oana Roman a testat cel mai scump sandvici din România FOTO: captura Tiktok

Fiica lui Petre Roman spune că prețul este exagerat pentru salariile din România. „Cam ăsta este Bucureștiul, în Dorobanți. La Paris costă jumătate din cât costă la București…la salarii în România de două ori mai mici, probabil, decât în Franța”, spune aceasta.

Mai mult, produsul avea brânză topită, în loc de cașcaval. 

„Vă spun astăzi povestea celui mai scump sandvici cu șuncă și cașcaval, 45 de lei, adică aproape 10 euro. Am făcut un experiment, m-am dus în locul unde știam că este cel mai scump sandvici cu șuncă și cașcaval din România. Este acest sandvici clasic franțuzesc care ar trebui să fie cu șuncă și cașcaval. Nu este nici măcar cu cașcaval, este cu brânză topită care costă, probabil, un leu. La Paris, am făcut o documentare, am căutat, cel mai scump sandviș ca acesta este la Ritz și costă 15 euro. Deci cu 5 euro mai scump decât acesta. Un sandvici din acesta normal, în orice bulangerie, costă 5 euro”, a explicat Oana Roman, pe Tik Tok.

Mai mult, Oana Roman a observat că multe produse din magazinul din Dorobanți aveau denumiri în limba franceză, însă erau scrise greșit.

„Mai este un lucru care m-a deranjat profund. Numele tuturor produselor din acest magazin din Dorobanți erau scrise și în limba franceză, doar că jumătate din ele erau scrise greșit. (...)Dacă dădeau o căutare pe Google, ar fi aflat cum se scriu acele denumiri corect în limba franceză”, a spus Oana Roman. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite