Nistorescu şi Funeriu, schimb de replici acide pe tema Tudor Gheorghe: „Un suflet mort într-un trup încă viu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Funeriu (dreapta) îl acuză pe Cornel Nistorescu de trădare, iar acesta din urmă îl acuză de grosolănie FOTO Colaj Adevărul
Daniel Funeriu (dreapta) îl acuză pe Cornel Nistorescu de trădare, iar acesta din urmă îl acuză de grosolănie FOTO Colaj Adevărul

Rapsodul Tudor Gheorghe a iscat o dispută aprinsă între fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu şi jurnalistul Cornel Nistorescu.

Tudor Gheorghe a reuşit să încingă spiritele cu spectacolul „Degeaba 30“, în care există trimiteri critice la adresa Uniunii Europene şi a românilor care au protestat în Piaţa Victoriei. Printre cei mai virulenţi critici se numără Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei în mandatul Băsescu, şi Andrei Caramitru, fost consilier al lui Dan Barna.

Deşi Tudor Gheorghe, contactat de „Adevărul“, a precizat că nu-l interesează ce „debitează“ detractorii lui, mai ales că se află la Techirghiol, unde „îşi vede de sănătate, de cântece şi poezii“, disputa continuă în absenţa rapsodului. 

Cornel Nistorescu a semnat în Cotidianul un editorial intitulat „Tudor Gheorghe cîntă, Funeriu rage“, în care îl atacă pe fostul ministru pentru „grosolăniile“ la adresa cântăreţului şi pentru „scrierea sub-culturală şi sub-intelectuală“. Nici Andrei Caramitru nu scapă de săgeţile lui Nistorescu, jurnalistul numindu-i „isteroizi politici, nişte rateuri regretabile ale bunul simţ şi isterici de serviciu“.

Editorialul lui Nistorescu nu a rămas, însă, fără replică din partea lui Funeriu, care l-a catalogat pe jurnalist drept „un suflet mort într-un trup încă viu“.

„Sub titlul «Tudor Gheorghe cîntă, Funeriu rage», Nistorescu, un suflet mort într-un trup încă viu, minte despre mine, neinspirat şi cu aplomb. Neinspirat pentru că, desigur, orice om normal la cap înţelege titlul aşa: «Cucuveaua cântă, leul rage, iar Nistorescu cerşeşte atenţie». Am o sugestie: până nu ajunge, împâiat, în muzeul «tristelor figuri ale tranziţiei» să se facă, avându-l ca subiect, o teză de doctorat cu titlul «Trădarea ca vocaţie». Vă asigur că un astfel de doctorat nici nu poate să fie un plagiat: Nistorescu e caz unic de individ al cărui fir roşu în viaţă a fost trădarea“, a transmis Funeriu pe Facebook. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite