Mihai Albu, diagnosticat cu cancer: „Voi lăsa timpul să-mi vindece rănile”
0Mihai Albu a dezvăluit joi, 9 mai, printr-o postare publicată pe rețelele de socializare că a fost supus unei intervenții chirurgicale, după ce a fost diagnosticat cu cancer de prostată.
Designerul a precizat în postarea cu pricina că a fost diagnosticat cu cancer de prostată în urma unui control de rutină.
„În urma unui control de rutină cu rezultate modificate, rezultate ce au condus ulterior la investigații imagistice și de laborator specifice, am fost diagnosticat cu cancer (adenocarcinom- formă malignă) de prostată. A urmat o operație de extirpare a prostatei și a ganglionilor locali”, a transmis cunoscutul designer pe Facebook.
Mihai Albu a precizat, de asemenea, că se afla sub supravegherea cadrelor medicale. În plus, el și-a îndemnat urmăritorii să nu ignore „evaluările medicale periodice”.
„Încă mă aflu in perioada de convalescență permanent monitorizat de echipa chirurgicală , iar progresele se văd de la o zi la alta. Este extrem de important să nu ignorați evaluările medicale periodice pentru că vă pot salva viața. Voi lăsa timpul să-mi vindece rănile, chiar mă așteaptă multe creații spectaculoase”, se mai arată în postarea cu pricina.