Michael J. Fox, ovaționat la Premiile BAFTA. Actorul a venit pe scenă în scaun cu rotile VIDEO

0
Publicat:

Michael J. Fox (62 de ani), cunoscut mai ales pentru rolul său din triologia „Înapoi în viitor”, le-a oferit fanilor o apariție surpriză, duminică seară, la Premiile Academiei Britanice de Arte ale Filmului şi Televiziunii (BAFTA), potrivit Click!

Starul canadiano-american, care suferă de Parkinson, a fost adus în scaun cu rotile pe scenă, în aplauzele colegilor de breaslă. El a anunțat premiul pentru Cel mai bun film, câștigat de „Oppenheimer”.

Michael J. Fox venit pe covorul roșu cu soția sa, Tracy Pollan. FOTO Profimedia
Michael J. Fox venit pe covorul roșu cu soția sa, Tracy Pollan. FOTO Profimedia

Michael J. Fox: „Cinematografia e magică”

Michael J. Fox a fost ovaționat în picioare, iar publicul a fost emoționat până la lacrimi de apariția pe scena Royal Festival Hall, din Londra.

Actorul a fost diagnosticat cu Parkinson în anii 1990, iar de atunci s-a retras din lumina reflectoarelor.

Avea doar 29 de ani când au început să apară primele simptome, iar boala l-a făcut să își ia adio de la cariera sa de la Hollywood. Oamenii nu l-au uitat, însă! Drept dovadă stă modul în care a fost primit la cea de-a 77-a ediție a Premiilor BAFTA.

Michael J. Fox a prezentat premiul pentru Cel mai bun film, la BAFTA 2024.FOTO captură video
Michael J. Fox a prezentat premiul pentru Cel mai bun film, la BAFTA 2024.FOTO captură video

Cel care l-a prezentat publicului pe Michael J. Fox, înainte de a urca pe scenă, a fost David Tennant, gazda evenimentului, care l-a descris ca pe o „adevărată legendă a cinematografiei”:

„Fundația sa caritabilă a strâns este 2 miliarde de dolari pentru cercetarea bolii Parkinson. Iar el este legendar. A fost Marty McFly în «Înapoi în Viitor»”.

Michael J. Fox a prezentat nominalizații pentru Cel mai bun Film: „Cinci filme au fost nominalizate în această seară la această categorie și toate cinci au ceva în comun. Sunt cele mai bune din ceea ce facem. Filmul aduce oamenii împreună. Nu contează cine ești și de unde vii. Acesta este motivul pentru care spunem că cinematografia este magică. Îți poate schimba viața”.

Fox și soția sa, actrița Tracy Pollan (63 de ani), au pozat împreună pe covorul roșu la Premiile BAFTA. Cuplul a fost prezent și la Gala Premiilor National Board of Review din New York, luna trecută.

Still: A Michael J. Fox Movie”, regizat de Davis Guggenheim, a fost nominalizat pentru Cel mai bun documentar, dar a pierdut în fața „20 Days In Mariupol”.

Michael J. Fox, care are o avere de 65 de milioane de dolari, a înființat Fundația Michael J. Fox pentru cercetarea bolii Parkinson în anul 2000.

Articolul integral, în Click!

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite