FOTO „La mulţi ani, prietene!“ Cristi Minculescu împlineşte astăzi 55 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristi Minculescu, una dintre vocile emblematice ale rockului românesc FOTO Mediafax
Cristi Minculescu, una dintre vocile emblematice ale rockului românesc FOTO Mediafax

„Bună seara, prieteni!“ este salutul care face să tresară orice iubitor de muzică rock din România. Cel care l-a făcut celebru, Cristi Minculescu, împlineşte astăzi o vârstă rotundă: 55 de ani. Povestea unei voci emblematice a României s-a „ţesut“ cu fir de rock, cu spectacole copleşitoare şi cu emoţii, cu zeci de mii de prieteni strânşi în jurul unei flori de Iris, cu speranţe, dezamăgiri, iubiri şi regrete. Cu noi începuturi.

Cristian Alexandru Minculescu s-a născut în Piteşti, pe 9 ianuarie în 1959. Şi poate că nu e întâmplător faptul că, exact de ziua lui, 21 de ani mai târziu, îşi lega, iremediabil, numele de trupa Iris.

Tânărul care cânta de un an în trupa Harap Alb a fost prezentat celor de la Iris, care căutau un solist vocal. A dat o probă chiar de ziua lui, în 1980, cântând piese din repertoriul trupei sale de suflet, Led Zeppelin. A renunţat chiar şi la facultate pentru Iris. Cadoul: peste trei decenii în „Naţionala de rock a României“.

   Despre primul concert cu Iris, Cristi Minculescu îşi amintea cu umor şi nostalgie. „A fost de balamuc! N-au vrut să mă primească la intrare. Eu le ziceam: «Bă, sunt solistul de la Iris», aia nimic. «Pleacă, mă, că îi ştim noi pe băieţii de la Iris». I-am «rezolvat» până la urmă cu o sticlă de vodcă. Am dat şpagă la primul meu concert“.

Tot atunci s-a născut şi salutul  „Bună seara, prieteni!“. „A fost natural. N-a fost nimic mimat, eram emoţionat. Şi când i-am văzut pe toţi oamenii ăia care urmau să mă asculte, mi-am dat seama că, într-adevăr, sunt prietenii mei“, povestea Cristi Minculescu într-un interviu pentru „Adevărul“.

cristi minculescu foto arhiva personala

Conform unui restrictiv criteriu temporal, numele său s-a identificat cu trupa Iris timp de 32 de ani. Dar pentru iubitorii rockului Cristi Minculescu este Iris, chiar dacă a decis să părăsească definitiv formaţia în 2012, alegând o nouă viaţă în Germania.

Ştii, e ca şi cum treci printr-o furtună mare, îţi repari cârma, îţi iei coordonatele şi mergi mai departe. Spre plaja plină.
cristi minculescu foto arhiva personala

„La un moment dat eu n-am mai putut să mă mint. S-au întâmplat multe chestii, pe care eu nu le-am semnalat, în timp, şi a apărut acea avalanşă care a dus la decizia mea. Nu are nicio legătură cu trupa, atâta tot că eu am ales să nu mai evoluez în contextul în care se întâmplă tot ceea ce se întâmplă în aşa zisul showbiz românesc. N-am mai rezonat cu societatea asta care a permis inversarea scării valorice uneori într-un mod indecent şi chiar obscen. Eu nu mai puteam cânta piese ca «Baby», de exemplu, la festivalul berii, pentru că nu era publicul nostru acolo. Dar trăind doar din muzică, a trebuit s-o fac, a trebuit s-o facem toţi. În România, mulţi artişti au activităţi colaterale, care le permit să fie artişti. Dacă întrebi pe cineva «Domnule, poţi să trăieşti numai din muzică?» e o întrebare retorică. Eu am încercat să-mi impun să nu văd nişte chestii, dar, la un moment dat, au fost atât de evident încât m-am predat. Faptul că noi am cântat oriunde, oricând, pe oricât.. nu e bine. Noi am avut cărţi extraordinar de bune, dar le-am jucat prost. Am avut careu de aşi şi ne-au bătut alţii care aveau o pereche“, spunea Cristi Minculescu despre decizia de a părăsi trupa Iris, dar şi România.

cristi minculescu foto arhiva personala

Artistul a ales să locuiască la „Regensburg, oraşul în care s-a născut a doua oară“, după cum mărturisea. Acolo, în anul 2009  - poate cel mai dificil an pentru Cristi Minculescu, diagnosticat cu o boală gravă a ficatului – artistul a fost supus unei intervenţii dificile de transplant hepatic.

cristi minculescu foto arhiva personala

Retragerea din Iris nu a însemnat o retragere definitivă de pe scenă, astfel că artistul a revenit în ultimul an în cadrul câtorva proiecte: trupa Lotus (cu care a o serie de concerte în România şi Germania), dar şi Cristi Minculescu & Nuţu Olteanu, un grup alături de unul dintre membrii fondatori ai trupei Iris, Nuţu Olteanu.

Cristi este căsătorit cu Rodica şi au doi copii gemeni, Mădălina şi Bogdan. Cristi o descrie pe Rodica drept „prietenul ideal“, iar soţia sa a fost şi donatoarea în cadrul operaţiei de transplant. Artistul este pasion de istorie (urmăreşte foarte multe documentare pe posturile de specialitate), dar şi de fotbal, iar simpatia sa pentru Universitatea Craiova este binecunoscută.

„Ştii, e ca şi cum treci printr-o furtună mare, îţi repari cârma, îţi iei coordonatele şi mergi mai departe. Spre plaja plină“, mai spunea artistul pentru „Adevărul“.

Vedete

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite