INFOGRAFIE A treia plecare a lui Cristi Minculescu este şi ultima: „Orice vis frumos dispare dimineaţa“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristi Minculescu s-a despărţit de Iris după 32 de ani de activitate
Cristi Minculescu s-a despărţit de Iris după 32 de ani de activitate

„Iar când noi nu vom mai fi, vă veţi aminti că a fost odată Iris“ este versul cântat de toţi fanii la finalul oricărui concert al trupei Iris. Din această toamnă, vocea lui Cristi Minculescu nu va mai interpreta acest refren şi nici va mai spune celebrul salut „Bună seara, prieteni!“. Deşi trupa îşi va continua activitatea cu un nou solist, Iris rămâne fără simbolul ei.

Decizia lui Cristi Minculescu (53 de ani) de a părăsi trupa care l-a consacrat, după 32 de ani de activitate, a fost un şoc pentru întreaga lume muzicală. Chiar şi pentru membrii formaţiei, după cum spun aceştia. Deşi nu şi-a arogat niciodată un titlu - iar Nelu Dumitrescu a fost considerat întotdeauna liderul formaţiei - solistul Iris a fost perceput de către fani drept simbolul Iris. De aceea, plecarea lui este un moment dificil pentru trupă, iar cel care îl va înlocui, Toni Şeicărescu, are o misiune dificilă, după cum el însuşi recunoaşte. Există totuşi şi o vestea bună pentru fani: Cristi Minculescu se retrage doar din Iris, nu şi din activitatea muzicală.

Este a treia oară când solistul părăseşte formaţia, însă de data aceasta nu mai există cale de întoarcere. Dar care au fost motivele ce au dus la această despărţire? „Este o decizie care nu are sub nicio formă nicio legătură cu băieţii din trupă, ci pur şi simplu cu vremurile pe care le trăim şi cu degradarea morală care ne înconjoară în momentul de faţă în România anului 2012“, a declarat Minculescu la Rock FM.

Artistul a mai spus că motivele financiare nu au fost hotărâtoare, deşi colegii săi de trupă au declarat că acesta a fost explicaţia pe care le-a oferit-o Cristi Minculescu. „Pot fi foarte multe interpretări, dar am avut şi eu speranţele mele care s-au împlinit... Ideea e că, una peste alta, din 3 septembrie, nu mai sunt la Iris. Nu înseamnă că mă retrag din muzică şi băieţii au înţeles greşit în legătură cu chestia financiară. Sigur că banii îţi fac viaţa mai uşoară, dar nu sunt decisivi şi s-a înţeles greşit acest motiv. Pur şi simplu au fost foarte multe motive mici care au dus la decizia mea“, a adăugat artistul.

Versiuni diferite

„Nu mă retrag din muzică, mă retrag de la Iris. Repet, m-am mirat şi eu că am ajuns să iau decizia aceasta, dar e singurul moment în care nu-mi pare rău. Deocamdată, singura certitudine tristă e că nu voi mai fi la Iris. Nu e vorba de niciun conflict şi băieţii chiar mi-au respectat decizia asta, care nu are legătură în plan personal cu niciunul dintre ei. Nu ştiu ce voi face. Mă liniştesc şi eu un pic, ies din presiunea asta a obiectivelor pe care le-am avut de-a lungul timpului“, a mai spus Minculescu la Rock FM.

„Eu mă bucur foarte mult că, mai ales până în 1989, au fost foarte multe momente când am simţit că toate speranţele lor (ale fanilor – n.r) erau în noi. Iar eu, fiind eu în faţă, în linia întâi, erau în mine. Şi chiar m-am simţit onorat şi privilegiat pentru chestia asta, a fost o onoare extraordinar de mare ca, fiind acolo, în linia întâi, să reprezint speranţele şi visele unor generaţii întregi. A fost frumos, dar orice vis frumos dispare dimineaţa şi momentul ăsta a venit acum. Acum trebuie să-i urez succes lui Toni, pentru că o să aibă o treabă de făcut “, a completat fostul solist.

După ce au aflat vestea, în urmă cu trei săptămâni, membrii trupei s-au repliat rapid. „Ne-a surprins anunţul lui Cristi, pentru că nu a fost niciun semn care să anunţe această decizie. Ne-a spus că stresul e prea mare, că nu se mai câştigă bine din muzică, în România. Dar, idiferent cine pleacă din trupă, Iris merge mai departe“, a declarat Nelu Dumitrescu, fondatorul şi liderul grupului. „L-am ales pe Toni Şeicărescu pentru că e singura voce puternică ce poate cânta alături de Iris. A fost foarte încântat, el era oricum un admirator al formaţiei. I-am dat repertoriul, de săptămâna viitoare începem repetiţiile împreună, iar după jumătatea lui septembrie vom susţine şi primele concerte. Totodată, începem lucru la un nou single, pe care îl vom lansa anul acesta, şi pregătim un album pentru anul viitor“, a adăugat bateristul. 

Iris, o poveste de 35 de ani

De-a lungul timpului, mai ales în anii de început, în trupa Iris au avut loc numeroase schimbări de componenţă. Printre cei care au activat în formaţie se numără Nuţu Olteanu şi Emil Lechinţeanu (membri fondatori alături de Nelu Dumitrecu), Adrian Ilie, Dan Bittman, Sorin Chifiriuc, Anton Haşiaş şi Florin Ochescu. Componenţa trupei a devenit finală în 1986, în formula Cristi Minculescu (solist), Nelu Dumitrescu (baterie), Doru Borobeică (bas) şi Valter Popa (chitară). Trupei i s-a alăturat ca membru permanent, în 2002, Relu Marin (clape).

Numele trupei (ales de Emil Lechinţeanu) are o dublă semnificaţie: Irisul reprezintă o floare, dar şi ochiul, care a devenit simbolul trupei. La fel cum Rolling Stones are ca logo celebra gură cu limba scoasă, Iris a avut ca simbol ochiul, iar fanii l-au purtat inscripţionat pe steaguri şi tricouri chiar din timpul regimului comunist.

Nelu Dumitrescu (57 de ani), singurul membru fondator care a rămas în trupă, a fost întotdeauna pasionat de muzică, iar idolii săi din adolescenţă erau Beatles, Deep Purple şi Jimmi Hendrix. Toţi banii de buzunar ai tânărului se duceau pe discuri, chiar dacă un vinil costa pe vremea aceea costa 200 de lei. Pasionat de tobe, în adolescenţă, Nelu Dumitrescu făcea practică pe tot ce-i ieşea în cale: bătea în scaune, mese, chiar şi în ghene de gunoi.

În 1974, lucra într-o fabrică din Bucureşti, la Controlul Tehnic de Calitate (CTC), însă apoi a plecat în armată. Un an mai târziu, când s-a întors din armată, i-a cunoscut în fabrică pe Nuţu Olteanu şi pe Emil Lechinţeanu, iar cei trei tineri decid să formeze o trupă. Au început repetiţiile în 1976, într-o fabrică de mezeluri, iar Iris şi-a făcut debutul în 1977.

Povestea lui Cristi Minculescu alături de Iris a început pe 9 ianuarie 1980, chiar în ziua în care împlinea 21 de ani. A dat o probă şi a fost acceptat în formaţie. O lună mai târziu, la primul concert susţinut de Cristi alături de Iris, solistul a fost nevoit să dea portarului o sticlă cu băutură ca să poate intra în sala de concert. Portarul nu credea că Minculescu este membru al formaţiei. Cristi Minculescu  a renunţat la facultate ca să poată cânta cu Iris, iar dacă nu ar fi ales muzica, i-ar fi plăcut să fie istoric.

Înainte de Iris, Doru Borobeică (49 de ani) a activat în trupe ca Voltaj şi Harap Alb. În 1984, a fost remarcat de Nelu Dumitrescu la un concert şi a fost cooptat în Iris. Doi ani mai târziu, formula este definitivată prin venirea chitaristului Valter Popa (47 de ani). Relu Marin (47 de ani) a colaborat cu Iris pentru concertul aniversar de 25 de ani, apoi a fost cooptat în trupă ca membru permanent.

Toni Şeicărescu a cântat în trupele Roşu şi Negru, Krypton şi Direcţia 5. Deşi a vrut să devină chirurg, pasiunea pentru muzică a fost mai mare, mai ales că, după cum a declarat, a fost înzestrat cu o voce foarte bună. A fost plecat pentru o perioadă în Olanda, unde a lucrat ca muncitor.

infografie iris
Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite