Secretul tunelului feroviar Holdea, de lângă marile tuneluri ale Autostrăzii Lugoj–Deva. Descoperiri uimitoare la săparea lui | adevarul.ro

Video Secretul tunelului feroviar Holdea, de lângă marile tuneluri ale Autostrăzii Lugoj–Deva. Descoperiri uimitoare la săparea lui

Publicat:
0
1 live

Marile tuneluri construite în vestul României, pe Autostrada A1 Lugoj–Deva, se învecinează cu un alt tunel spectaculos, care a străpuns aceleași dealuri încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu construcția căii ferate care conecta Banatul de Valea Mureșului.

Tunelul feroviar Holdea, pe CF care se interesectează cu Autostrada A1.
Tunelul feroviar Holdea, pe CF care se interesectează cu Autostrada A1. Foto: Daniel Guță ADEVĂRUL

Dealurile Coșavei, care despart județele Hunedoara și Timiș, au fost cunoscute de-a lungul timpului pentru solul lor argilos și nisipos, care a cauzat frecvent alunecări de teren.

În văile de la poalele lor, aflate la cumpăna apelor dintre bazinele Begăi și Mureșului, oamenii au găsit cu dificultate terenuri ferite de inundații și surpări, iar construcția unor căi de comunicații menite să le străbată, pentru a scurta traseul între Timișoara și centrul Transilvaniei, a ridicat mari provocări.

Alunecările de teren au modificat planurile căilor de transport

Drumul Național 68A Deva–Lugoj, construit pe traseul unor drumuri mai vechi, sinuoase, a fost modernizat în anii ’60, cu mari greutăți. Sute de localnici din satele învecinate și elevi mobilizați în brigăzi de muncă patriotică au participat atunci la lucrările de amenajare și betonare a șoselei. Traseul ei străbate dealurile de la „granița” Banatului și Ardealului printr-o succesiune de serpentine, pe un teren dificil și predispus la alunecări.

Micile localități înșirate pe marginea DN 68A și cele din văile apropiate acestuia, au fost adesea afectate de inundații și surpări, iar pădurile întinse din zonă au atenuat cu greu fenomenul. În ultimii ani, a fost nevoie de intervenții ample pentru refacerea DN 68A, pe Dealurile Coșavei, pe o porțiune de circa 14 kilometri între localitățile Holdea, din județul Hunedoara, și Margina, din județul Timiș. Pe acest sector, șoseaua este și una dintre cele mai tranzitate din România, deoarece încă nu este dublată de Autostrada A1, aflată în șantier pe tronsonul Margina–Holdea.

Problemele cauzate de instabilitatea solului au trebuit gestionate și la proiectarea, apoi la construcția autostrăzii din vestul României. În final, soluția aleasă de specialiști a fost construirea „autostrăzii cu tuneluri”: un segment de circa 4,5 kilometri, care traversează Dealurile Coșavei prin două tuneluri cu patru galerii, însumând circa 4,6 kilometri, completate de trei pasaje, dintre care cel mai mare are 1,1 kilometri.

Aceleași dificultăți ale terenului fuseseră întâlnite cu aproape 130 de ani mai devreme, la construirea căii ferate Lugoj–Ilia. Pentru traversarea dealurilor a fost proiectat tunelul feroviar de la Holdea, lung de peste 400 de metri, aflat la doar câteva sute de metri de noile galerii ale autostrăzii. Săpat pe traseul unei căi ferate neelectrificate, cu un singur fir, acesta a rămas una dintre cele mai marile lucrări inginerești de pe vechea legătură feroviară dintre Banat și Valea Mureșului.

Lucrările au fost dificile și costisitoare din cauza terenului argilos și instabil, iar săpăturile au scos la iveală o descoperire neașteptată: mii de fosile marine, păstrate în adâncul dealurilor de milioane de ani.

Tunelul a fost inaugurat la 17 septembrie 1898, odată cu calea ferată Lugoj–Ilia, de aproximativ 83 de kilometri. La aproape 130 de ani de la inaugurare, tunelul feroviar este încă folosit de trenuri, în timp ce gara Holdea, aflată în vecinătatea sa, și-a pierdut din importanța de la începutul secolului XX.

Cum a fost construită CF Lugoj - Ilia

Construcția căii ferate Lugoj–Ilia a făcut parte dintr-un amplu program de dezvoltare a transporturilor feroviare din Banat, început în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. Prin Legea XXXI din 1880, autoritățile austro-ungare au încurajat realizarea liniilor ferate de interes local de către societăți private. Între 1888 și 1898, în Banat au fost construite 14 asemenea linii, printre care și cea care traversa dealurile de la Holdea.

Calea ferată a fost realizată de Societatea Anonimă a Căilor Ferate Sud-Orientale Maghiare, cu capital privat. Construcția s-a rerulat în două etape principale, Lugoj–Făget, în anii 1895–1896, și Făget–Ilia, finalizată în 1898.

Relieful accidentat a transformat proiectul într-una dintre cele mai costisitoare investiții feroviare din Banat. Pe traseu au fost necesare numeroase poduri, terasamente și un tunel de creastă la Holdea, locul unde calea ferată ajunge la cea mai mare altitudine.

Doi ani de muncă sub pământ la marele tunel de pe Autostrada A1. Lumina care le-a ghidat pașii sutelor de muncitori

„A fost printre cele mai costisitoare linii de cale ferată din Banat, deoarece a necesitat cele mai mari cheltuieli de construcţie pe km – 93.252 coroane –, din cauza reliefului diversificat. Calea ferată Lugoj-Ilia are 84 de poduri – cele mai mari fiind cele două de pe Mureș cu 256 m, respectiv 95 m lungime – și un tunel de creastă la stația Holdea. La Făget pornește de la altitudinea de 123 m, ajunge la 250 m la Holdea și coboară la Ilia la 175 m”, arăta istoricul Dumitru Tomoni, în studiul Calea ferată Lugoj–Făget–Ilia, publicat în revista Banatul în 2020.

Acesta arăta că autoritățile comitatelor au contribuit la finanțarea construcțiilor, iar locuitorii satelor au participat la lucrări publice. Tunelul a fost construit în perioada 1897 - 1898, între localitățile Holdea și Coșteiu de Sus.

Ce se afla în dealul străpuns de tunel

Una dintre cele mai dificile lucrări de pe calea ferată Lugoj–Ilia a fost tunelul de la Holdea, săpat prin culmea care desparte bazinele hidrografice ale Begăi și Mureșului. Construcția subterană a permis trenurilor să traverseze Dealurile Coșavei, între Holdea și Coșteiu de Sus.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, muncitorii au întâlnit straturi de argile albastre nisipoase, nisipuri, marne și calcare, depuse pe fundul unei mări calde care acoperea regiunea în urmă cu circa 12–15 milioane de ani. Săpăturile au scos la iveală mii de fosile marine, mai ales cochilii de moluște, iar descoperirea a atras interesul cercetătorilor europeni.

O parte importantă a fosilelor a ajuns în Germania, unde a fost studiată de paleontologul Oskar Boettger, de la Muzeul Senckenberg din Frankfurt pe Main. Transferul lor a provocat însă nemulțumire în lumea științifică maghiară. În 1903, geologul Papp Károly semnala că descoperirea făcută la tunelul numit atunci al Coșteiului oferise o șansă rară de cercetare, de care muzeele locale profitaseră prea puțin.

Tunelul Holdea, în jurul anului 1900.
Tunelul Holdea, în jurul anului 1900. Foto: Daniel Guță ADEVĂRUL

„Tunelul de la Coșteiu a scos la iveală o comoară paleontologică, pe care inginerul-șef a oferit-o profesorului din Frankfurt, la recomandarea muzeului din Sibiu”, relata publicația Budapesti Napló, redând observațiile geologului Papp Károly.

Bogăția fosiliferă a zonei Lăpugiu–Holdea a fost documentată și de geologul Ottokár Kadić, care a cercetat regiunea în 1906. Raportul anual al Societății Geologice din Budapesta, publicat în 1907, descria felul în care fosilele ieșeau la suprafață după ploi și deveniseră o sursă modestă de câștig pentru localnici.

Cum au putut fi aduși 28.000 de oameni să termine calea ferată din Defileul Jiului. „Ultimul asalt al muntelui”

„Cea mai mare parte a faimoaselor fosile mediteraneene de la Lăpugiu provine de pe valea Gosului. În această vale sunt expuse pe tot parcursul nisipul fin albastru, legat, și argila albastră. Stratele expuse aici conțin fosile peste tot. După ploi, mai ales primăvara, fosilele sunt spălate din argila alterată și pot fi văzute împrăștiate pe versanți sau în albia pârâului. Acestea sunt colectate de tinerii din sat și schimbate pe mărfuri de mică valoare la comerciantul local Johann Petrovits, care vinde exemplarele alese muzeelor germane, pentru sume considerabile”, arăta raportul.

Aceleași argile și nisipuri care au păstrat fosilele au făcut terenul vulnerabil la apă și alunecări.

Problemele au afectat, de-a lungul timpului, calea ferată și localitățile din împrejurimi, iar ele au impus schimbarea soluției tehnice și la Autostrada Lugoj–Deva.

„S-a confirmat existența problemelor de alunecare de teren și a fost necesară o retrasare a traseului între Coșteiu de Sus și Lăpugiu de Jos. Din observarea caracteristicilor geomorfologice din teren, se pare că se produc alunecări de teren relativ adânci în zonele în care înclinarea structurală a straturilor geologice coincide cu înclinarea pantei. Posibilele planuri de alunecare sunt reprezentate de interfețele argilă–praf/nisip, unde saturarea periodică cu apă poate conduce la o scădere semnificativă a rezistenței la forfecare. Alunecările sunt adesea secvențiale”, se arăta în proiectul tehnic al Autostrăzii Lugoj–Deva

Top articole

Partenerii noștri