De ce o ofertă bancară mai bună nu înseamnă automat rate mai mici pentru debitorii existenți | adevarul.ro

De ce o ofertă bancară mai bună nu înseamnă automat rate mai mici pentru debitorii existenți

Publicat:
0
1 live

Ieftinirea unui credit nou și reducerea ratei unui împrumut aflat deja în derulare sunt două lucruri diferite. Între oferta băncii și bugetul unei familii intervin contractul, indicele de referință și calendarul actualizării dobânzii. De aici poate apărea o economie cu două viteze: finanțarea nouă începe să coste mai puțin, dar o parte dintre debitorii existenți nu simt încă schimbarea.

Mai mulți oameni la o masă negociind un credit bancar
O ofertă bancară mai bună nu înseamnă automat rate mai mici pentru debitorii existenți Foto: CSALB

Distincția este punctul de plecare al explicațiilor oferite de analistul de date Silviu Gresoi pentru Adevărul Financiar. Miza depășește însă ratele populației: aceeași finanțare scumpă poate limita investițiile firmelor și cheltuielile gospodăriilor.

De la BNR la rata lunară nu există o scurtătură

Dobânda-cheie influențează condițiile monetare, dar nu este dobânda înscrisă automat în fiecare contract. Banca Centrală Europeană explică mecanismul general astfel: modificarea dobânzilor oficiale afectează direct piața monetară și indirect dobânzile la creditele și depozitele clienților. Transmisia are întârzieri variabile și incerte.

„Cei mai afectați sunt debitorii cu dobândă variabilă, în special cei care au contractat credite când indicii de referință erau mult mai mici. IRCC se transmite cu întârziere în rate, astfel că o eventuală reducere a dobânzilor din piață nu aduce imediat și o reducere a facturii lunare”, a explicat Silviu Gresoi pentru Adevărul Financiar.

Nici dobânda fixă promoțională nu descrie neapărat întregul împrumut. Silviu Gresoi atrage atenția că, după perioada inițială, unele contracte trec la o formulă variabilă, legată de IRCC și de marja băncii. Pentru client, comparația relevantă nu se oprește, așadar, la prima rată: trebuie să includă și regula după care aceasta se poate modifica.

Factura firmelor poate ajunge și la cei fără credite

În cazul companiilor, costul finanțării intră în calculele activității curente, nu doar în cele ale proiectelor de extindere. Împrumuturile pentru capital de lucru sau pentru plata furnizorilor generează cheltuieli care trebuie acoperite din veniturile afacerii.

O parte din aceste costuri poate fi transferată în prețuri, explică Gresoi. Cuvântul esențial este însă „poate”: transferul depinde de piață și de puterea de negociere. O dobândă mai mare nu produce automat o scumpire echivalentă la raft.

Există și un alt efect: investițiile pot fi amânate. Dacă finanțarea rămâne scumpă, companiile au mai puține resurse disponibile pentru dezvoltare. Costul economic nu se măsoară, prin urmare, doar în dobânzile plătite, ci și în proiectele care sunt împinse mai departe în timp.

De ce presiunea asupra costurilor nu spune totul despre inflație

Ar fi însă incomplet să deducem că dobânzile ridicate duc, în ansamblu, la prețuri mai mari doar pentru că scumpesc finanțarea firmelor. Acesta este un canal de cost, care trebuie analizat alături de efectul asupra cererii.

Potrivit explicației BCE despre transmisia politicii monetare, dobânzile mai mari fac mai puțin atractive împrumuturile pentru consum și investiții. Modificarea acestor cheltuieli influențează cererea de bunuri și servicii în raport cu oferta și, prin această relație, presiunile asupra prețurilor.

Cele două mecanisme pot acționa simultan: o firmă încearcă să recupereze costul creditului prin preț, în timp ce clienții au mai puțini bani disponibili pentru cumpărături. Concluzia prudentă nu este că dobânda scumpă generează inevitabil inflație, ci că presiunea asupra unei companii nu descrie singură rezultatul pentru întreaga economie.

Durata contează la fel de mult ca nivelul

Gresoi subliniază că problema nu este doar cât de ridicate sunt dobânzile, ci și cât timp rămân astfel. Pentru gospodării, ratele mari pot reduce banii destinați altor cheltuieli. Pentru firme, prelungirea finanțării scumpe poate limita capacitatea de investiție.

De aceea, o evaluare a relaxării financiare nu ar trebui să se bazeze exclusiv pe ofertele pentru credite noi. Contează și costul împrumuturilor existente, evoluția indicilor contractuali, condițiile de finanțare ale companiilor și capacitatea debitorilor de a-și achita obligațiile.

Ieftinirea din ofertă este un semnal, nu verdictul asupra întregii economii. Testul relevant este dacă reducerea costului banilor ajunge și în ratele deja plătite, în bugetele gospodăriilor și în finanțarea investițiilor. Până atunci, debitorii pot trăi realități diferite chiar dacă urmăresc aceeași decizie a băncii centrale.

Top articole

Partenerii noștri