Dan Negru, despre turismul românesc: „E paradisul hoților, de la miniștri la hotelierii lacomi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prezentatorul TV, care se află într-o excursie în Japonia, a făcut comparație între turismul din această țară și cel din România.

Dan Negru, la muntele Fuji, în Japonia Foto Arhivă personală/Facebook
Dan Negru, la muntele Fuji, în Japonia Foto Arhivă personală/Facebook

Dan Negru e pasionat de călătorii și alege adeseori destinații exotice și experiențe fascinante, pe care le împărtășește urmăritorilor săi, în rețelele sociale.

Aflat în Japonia, prezentatorul de la Kanal D a fost cucerit de obiceiurile și mentalitatea acestui popor, după cum a scris pe Facebook. Totodată, Dan Negru a făcut o comparație în România și Japonia, arătându-se dezamăgit de calitatea turismului românesc și de modul în care e promovată țara noastră.

Mă uit cu «ciudă» la Muntele Fuji. Singurul lor munte e un brand mondial doar pentru că japonezii au înțeles că publicitatea e abțibild pentru creiere. Noi nu avem abțibildul ăsta.

Ca să-l facă cunoscut, japonezii au cumpărat ani de zile publicitate de țară. Noi ne-am chinuit cu frunza logo de țară, apoi i-am bagat in pușcărie pe ăia care au făcut-o și ne-am lăsat păgubași. Îl promovăm pe Dracula, care e invenția unui scriitor irlandez, Bram Stocker.

La noi, turismul e paradisul hoților, de la miniștri la hotelierii lacomi. Din singurul lor munte, Fuji, japonezii au făcut o legendă mondială.

Copiii lor învață la școală că țara lor e un arhipelag sărac, fără resurse și că doar oamenii pot face din Japonia o țară mare. Noi învățăm că avem o țară bogată, cu de toate, mare, munte, deltă. Nu ne învață nimeni cum să le merităm“, a scris Dan Negru în postarea de pe pagina sa de Facebook.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite