Cele mai frumoase apariţii de pe covorul roşu al galei Oscar 2019: una dintre cele mai spectaculoase rochii a cântărit 19 kilograme şi avut 4 milioane de paiete

0
0

Culorile vii, nuanţele pale şi metalice, stilul glam rock al anilor ’70 şi diamante în valoare de zeci de milioane de dolari au strălucit pe covorul roşu al galei Oscar 2019, care a avut loc duminică seară la Dolby Theatre din Los Angeles.

Defilarea starurilor pe covorul roşu al galei Oscar 2019 a fost un eveniment în sine, majoritatea ţinutelor fiind de-a dreptul spectaculoase. GALERIE FOTO

Lady Gaga, premiată cu Oscar pentru Cel mai bun cântec („Shallow“), a avut una dintre cele mai frumoase apariţii de pe covorul roşu, fiind şi una dintre puţinele vedete care au optat pentru clasicul negru. 

Artista a purtat o rochie neagră semnată de Alexander McQueen, asortată cu mănuşi lungi din latex, la care a asortat un diamant galben Tiffany de 130 de carate, care valorează 30 de milioane de dolari şi a fost ultima dată purtat de Audrey Herpburn în filmul „Breakfast at Tiffany’s“.

Imagine indisponibilă

O prezenţă impunătoare a fost a veteranei Glenn Close, nominalizată şi favorită la categoria Cea mai bună actriţă în rol principal pentru rolul din „The Wife“. Rochia aurie, creată de Carolina Herrera, a cântărit 19 kilograme şi avut aplicate nu mai puţin de 4 milioane de paiete, potrivit News.ro

Imagine indisponibilă

Regina King, câştigătoarea Oscarului pentru rolul secundar din „If Beale Street Could Talk“, a ales o rochie albă, cu trenă şi crăpătură pe picior, Oscar de la Renta, apreciată de criticii de modă.

Imagine indisponibilă

Olivia Colman, premiată pentru rolul principal din „The Favourite“, a purtat o rochie Prada de culoare verde.

olivia colman oscar 2019 foto guliver/getty images

Marina de Tavira, nominalizată pentru rolul din „Roma“, a păşit pe covorul roşu într-o ţinută din tul roşu cu volane, de la J. Mendel.

Marina de Tavira oscar 2019 foto guliver/getty images

Cealaltă actriţă din „Roma“, Yalitza Aparicio, la rândul ei nominalizată la Oscar 2019, a ales o rochie din voal bleu.

Yalitza Aparicio oscar 2019 foto guliver/getty images

Rozul a fost vedeta covorului roşu, multe celebrităţi optând pentru ţinute în diverse nuanţe de roz. 

Actorii Jason Momoa şi Lisa Bonet au purtat creaţii Karl Lagerfeld, din ultima colecţie Fendi semnată de creatorul de modă german. 

Lisa Bonet si Jason Momoa oscar 2019 foto guliver/getty images

Actriţa Julia Roberts, de patru ori nominalizată şi câştigătoare a unui trofeu Oscar pentru rolul din „Erin Brockovich“ (2001), a anunţat marele câştigător al serii şi a încheiat gala. Ea a purtat tot o rochie roz, fără un umăr, creată de Elie Saab.

julia roberts oscar 2019 foto guliver/getty images

Angela Bassett a ales o rochie roz din satin cu o mânecă uriaşă, de la Reem Acra.

Imagine indisponibilă

Helen Mirren, în Schiaparelli

Helen Mirren oscar 2019 foto guliver/getty images

Gemma Chan, în Valentino

gemma chan oscar 2019 foto guliver/getty images

Şi nuanţele metalice au fost la tot pasul. Actriţa Emilia Clarke („Game of Thrones“) a mizat pe o rochie strălucitoare, fără bretele, de culoarea lavandei, de la Balmain.

Emilia Clarke oscar 2019 foto guliver/getty images

Cântăreaţa Jennifer Lopez a purtat o creaţie Tom Ford, o rochie cu mâneci lungi, mulată, ce imită un mozaic realizat din sticlă.

Imagine indisponibilă

Emma Stone, nominalizată pentru rolul secundar din „The Favourite“, a ales Louis Vuitton.

Imagine indisponibilă

Amy Adams, în cursa pentru Oscar 2016 graţie rolului din „Vice“, a purtat o rochie albă, fără bretele, ornamentată cu argintiu.

Imagine indisponibilă

Brie Larson a mizat tot pe argintiu, o rochie de la Celine.

brie larson oscar 2019 foto guliver/getty images

Michelle Yeoh, starul din „Crazy Rich Asians“, a fost una dintre cele mai reuşite apariţii pe covorul roşu. Actriţa în vârstă de 56 de ani a purtat o rochie cu inserţii aurii semnată Elie Saab. 

michelle yeoh oscar 2019 foto guliver/getty images

Charlize Theron a fost la rândul ei fermecătoare într-o rochie bleu, cu spatele gol şi trenă, creaţie Dior Haute Couture.

Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă

O ţinută roşie a ales Hannah Beachler, prima femeie de culoare premiată cu Oscar pentru scenografie - „Black Panther“.

Hannah Beachler oscar 2019 foto guliver/getty images

Şi bărbaţii au întors capete pe covorul roşu. O pată de culoare a fost regizorul Spike Lee, cu un costum violet, de la Ozwald Boateng, un colier cu diamante decorat cu simbolul cântăreţului Prince şi o pereche de pantofi sport aurii.

spike lee oscar 2019 foto guliver/getty images

De departe cea mai comentată ţinută a fost a actorului şi cântăreţul Billy Porter, care a uimit pe toată lumea îmbrăcat într-o rochie de gală. Artistul a explicat şi care este semnificaţia din spatele alegerii sale nonconformiste.

Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă
Vedete


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri