Ce se întâmplă cu banii din procesul dintre Lidia Buble și Răzvan Simion. Decizia Tribunalului
Procesul dintre Lidia Buble și Răzvan Simion a intrat într-o nouă etapă, după ce Tribunalul București a solicitat noi calcule, în contextul în care expertiza contabilă realizată în dosar nu a reușit să clarifice toate aspectele privind situația banilor.

Apărarea Lidiei Buble a contestat modul în care au fost contabilizate anumite plăți către firma artistei, despre care a susținut că au fost incluse în calcul ca sume încasate direct de aceasta.
Avocatul cântăreței a cerut ca banii virați societății să fie evidențiați distinct de cei plătiți personal Lidiei Buble, pentru a se putea determina exact cât a încasat artista, potrivit Click!.ro.
Avocații lui Răzvan Simion au susținut însă că plățile către societatea Lidiei Buble nu pot fi excluse, întrucât ar fi fost efectuate în legătură cu prestațiile artistei.
„A face abstracție de acele plăți înseamnă a plăti încă o dată către reclamantă”, a argumentat reprezentantul prezentatorului. În dosar au fost analizate și chestiuni privind TVA-ul, baza de calcul și documentele contabile depuse de părți.
Instanța a dispus refacerea calculelor, cu evidențierea separată a sumelor achitate direct Lidiei Buble. Deocamdată, judecătorii nu au stabilit dacă Răzvan Simion sau societatea implicată îi datorează artistei bani și nici cuantumul unei eventuale creanțe.
Procesul va continua la 8 decembrie 2026, când noile calcule ar urma să lămurească situația financiară dintre părți.
Lidia Buble și Răzvan Simion au format unul dintre cele mai cunoscute cupluri din showbizul românesc, însă cei doi s-au despărțit în 2020. În urmă cu câțiva ani, Răzvan Simion mărturisea că artista nu mai era fericită în relația cu el.
„Au fost ani în care m-am iubit prea puțin, în timp ce primeam prea multă iubire cu care nu știam ce să fac. Au fost ani în care m-am ferit de iubire ca de cel mai mare dușman (...) Astăzi, Lidia nu mai este fericită lângă mine. Îi cer iertare pentru că, la un moment dat, am devenit insuficient. Și mă iert și pe mine pentru că nu am mai avut ce să ofer, când poate ar mai fi fost multe de oferit”, povestea Răzvan Simion.




















































