Actorul Russell Brand, găsit vinovat de viol și trei agresiuni sexuale. Ce pedeapsă riscă
Actorul britanic Russell Brand a fost găsit vinovat, joi, 5 noiembrie, de un tribunal din Londra, la acuzaţiile de viol şi agresiune sexuală şi a fost informat că riscă o pedeapsă lungă de închisoare.

Potrivit Agerpres, actorul a fost găsit vinovat de viol și trei agresiuni sexuale, după ce a negat acuzațiile și a susținut că relațiile au fost consensuale sau că faptele reclamate au fost inventate.
Actorul a fost achitat pentru alte două acuzații de viol și una de tentativă de agresiune sexuală.
Judecătorul a anunțat că sentința va fi pronunțată pe 9 noiembrie, iar Brand riscă o pedeapsă îndelungată cu închisoarea. Instanța i-a refuzat eliberarea pe cauțiune.
Procurorii au precizat că faptele incriminate, comise între 1999 şi 2009, coincid cu perioada în care Russell Brand a avut o ascensiune profesională spectaculoasă, evoluând de la un comic puţin cunoscut care susţinea spectacole de stand-up în săli mici şi până la statutul de vedetă, după ce a devenit prezentator de televiziune şi un star de cinema la Hollywood.
Instanța a audiat mărturiile celor șase femei care l-au reclamat pe Russell Brand, după ce au decis să se adreseze Poliției în urma unor dezvăluiri apărute în presă și într-un documentar TV în 2023.
Una dintre acuzațiile confirmate se referă la un viol comis în 2009, după ce victima l-a vizitat pe actor la locuința sa. Brand a fost condamnat și pentru o agresiune sexuală comisă într-un bar din Londra, în 2004, când a atins nepotrivit o femeie.
Starul britanic a fost condamnat pentru o altă agresiune sexuală, pe care a comis-o în 2009 în prezenţa a doi dintre colegii săi de muncă.
A treia condamnare a vizat un incident din perioada 2004 - 2005, când Russell Brand a agresat o femeie care lucra la un post de radio, în timpul unui atac violent, desfăşurat în faţa anturajului acestuia.




















































