„Survivor România“: Codruța, pusă la zid de Războinici. „Încerci să ieși în evidență ca o pițipoancă de 16 ani“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Foamea și nervii fac ravagii în tribul Războinicilor, iar Codruța, recent salvată de la eliminare, a ajuns persona non grata.

Săptămâna a început foarte prost pentru Războinici, care au pierdut două probe într-o zi, sunt înfometați și cu moralul la pământ.

Codruța a fost criticată de Războinici
Codruța a fost criticată de Războinici la Survivor România FOTO Pro TV

Dacă în urmă cu o săptămână se bucurau după eliminarea Mariei Lungu, Războinicii se confruntă acum cu o reală tristețe după ce l-au pierdut pe Răzvan Danciu. „Mă doare sufletul“, a spus Andreea Moromete, după ce a rămas fără cel mai bun prieten din competiție.

Codruța Began, care a fost deja nominalizată de două ori și nu a plecat acasă, are zile tot mai grele alături de Războinici, care o acuză de neimplicare, dar și de falsitate.

Joacă un rol, cu mine a încercat de două ori o chestie: mă «înțeapă», apoi vine la mine, ne împăcăm, după care iar mă «înțeapă». Vreau doar să vadă oamenii, așa cum au văzut la Maria și au dat-o afară. Să vadă și la femeia asta, că așa o să ne scoată pe toți, pe rând, afară“, a spus Andreea Moromete.

 „Survivor România“: discuții între Războinici

Sunt și persoane în echipă, care sunt de partea mea și care mi-au spus: «Codruța, ai o personalitate puternică, ai calități de lider». Asta îi deranjează pe anumiți băieți, care își doreau să devină lideri. Eu nu mi-am dorit să devin lider, am venit să-mi fac treaba. Dar, probabil, personalitatea mea deranjează“, a spus profesoara de sport.

După ce au pierdut și cea de-a doua probă, Războinicii au avut o discuție în tabără, iar Codruța a fost criticată. „Eu mă chinui să mă cert cu ăia (Faimoșii –n.r.), pe tine te interesează zodii, te interesează de Faimoși. Eu sunt foarte supărat pe tine acum, să înțelegi că te atac și te pun la zid și am dreptul s-o fac“, i-a spus Robert.

„Mi se pare că unii dintre noi trag cu dinții, în timp ce alții trag cu dinții de scuze“, a comentat Alexandra Porkolab.

„Tu tot timpul încerci să ieși în evidență ca o pițipoancă de 16 ani. Ai 40 și ceva de ani, comportă-te ca atare“, a încheiat luptătorul MMA Alin Chirilă.

TV


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri