Video „Românii au talent“. Doi copii din Ucraina au primit Golden Buzz de la Andra. „E prea puțin pentru cât merită ei“ VIDEO

0
Publicat:

Deși au fugit din calea războiului și se antrenează în orașe diferite, cei doi copii au executat un număr perfect de acrobație și gimnastică.

Olya (10 ani) și Valera (15 ani) sunt doi gimnaști din Herson, Ucraina, care au fost separați de război și nu și-au mai putut continua povestea pe scenă. S-au reîntâlnit cu doar două zile înainte de filmările pentru show-ul de la Pro TV și acesta a fost tot timpul pe care l-au avut la dispoziție pentru a repeta. „De când a început războiul, e prima dată când evoluăm din nou pe scenă“, a spus Valera. „Nu ne e frică, pentru că avem încredere unul în celălalt“, a spus și micuța Olya.

Doi gimnaști fac acrobații cu o coardă
Cei doi copii din Ucraina, evoluție de excepție la Românii au talent
Nu cred că noi avem aceste butoane doar pentru concurenți din România. Trebuie să susținem talentul indifierent din ce țară vine.

După ce a început războiul, eu m-am mutat în Kiev, Olya s-a mutat în Lvov, iar antrenorul nostru în Germania. Tatăl meu e în Ucraina, e militar și apără țara. E foarte greu, nu ne-am văzut de opt luni. Nu putem ține legătura, noi nu știm unde e tata, tata nu știe unde suntem noi. Și fratele meu e militar, nici de la el nu am vești de foarte multă vreme. Dacă aș câștiga, aș cumpăra o dronă pentru armată, le-aș da-o militarilor să ne apere țara. Vrem să ne întoarcem acasă, să ne antrenăm cu antrenorul nostru, să trăim în casele noastre, să dormim în paturile noastre. Să știm că totul va fi bine și că vom fi în siguranță“, povestea băiatul la momentul filmării.

Tot numărul lor a fost spectaculos: un melanj de dans, acrobație și gimnastică pe o coardă suspendată, iar mișcările au fost executate perfect, fără ezitare, deși cei din platou au avut mari emoții.   

„Românii au talent“: emoții în platou 

„Nivelul de performanță și de spectacol pe care l-au atins ei, mai ales că unul e într-un oraș și celălalt în alt oraș, e de domeniul incredibilului“, a spus Andi Moisescu.

„Cum ați putut voi, copii fiind, să găsiți atâta putere... Este cel mai spectaculos număr văzut de mine, până acum, la «Românii au talent»“, a completat Bobonete.

„Nu știu dacă mai putem găsi cuvinte după ceea ce am văzut... Show-ul ăsta trebuie să meargă mai departe cu oameni ca voi“, a spus Andra, care le-a oferit Golden Buzz și s-a dus pe scenă pentru a-i îmbrățișa. „Sunt doar niște copii... Parcă îi am pe David și pe Eva aici“, a adăugat ea, vizibil emoționată.

Atfel, cei doi gimnaști din Ucraina s-au calificat în semifinalele „Românii au talent“. „Mi se pare prea puțin pentru cât merită ei. Nu cred că noi avem aceste butoane doar pentru concurenți din România. Trebuie să susținem talentul indifierent din ce țară vine“, a încheiat Andra.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite