Carte despre război, scrisă de o fetiță de 12 ani din Ucraina: „Nu am fost niciodată atât de aproape de moarte“
0Yeva Skalietska a ținut un jurnal în primele zile ale războiului din Ucraina. Textele au fost adunate într-o carte publicată în străinătate și în România.
Yeva Skalietska este o fetiță din orașul Harkov, care a reușit să fugă în Irlanda, împreună cu bunica sa. Acest lucru nu s-a întâmpat însă imediat după invadarea Ucrainei de către Rusia, în data de 24 februarie. La începutul războiului, când se afla în Harkov, micuța a ținut un jurnal, care, ulterior a fost transformat în cartea „Războiul prin ochii unui copil – Mărturii din Ucraina“, publicată și în România, la editura Bookzone.
Înainte de începutul războiului, Yeva era o fetiță fericită, care tocmai își sărbătorise ziua de naștere alături de prietenii și colegii săi din Harkov. Iubea matematica, geografia și engleza, picta și cânta la pian.
Însă ziua de 24 februarie a schimbat tot, iar Yeva a devenit, la scurt timp, unul dintre cei peste 7 milioane de ucrainieni care au fost nevoiți să fugă din calea morții. A pornit la drum alături de bunica sa, cu doar câteva bagaje și jurnalul pe care l-a ținut în primele zile ale războiului.
„Ziua 6, ora 19.00
Bunica era în bucătărie și făcea ceai când, deodată, a văzut o dronă uriașă. Toate luminile ei clipeau și zbura atât de jos deasupra casei, încât bunica s-a aruncat pe podea. Eu și Ina eram în cămăruța ei când am auzit-o. La început, făcea un sunet ciudat, nu semăna cu un avion. Ne-am lăsat jos, pe podea. De data asta, nu ne-am grăbit să coborâm în pivniță, pentru că, dacă ar fi sărit casa în aer, nimeni nu ar fi știut că suntem acolo jos. Am fi fost, pur și simplu, îngropate de vii.
Drona a făcut un cerc în jurul zonei, lansând bombe pe măsură ce trecea. Mi-au curs râuri de lacrimi. M-am întins pe pat și, pentru prima dată în viața mea, m-am gândit cum vreau să trăiesc cu adevărat. Îmi stătea inima de fiecare dată când se mai lansa o bombă. Mă agățam de fiecare minut, de fiecare secundă. Nu am mai fost niciodată atât de aproape de moarte. Mă rugam ca drona să zboare mai departe și ca bombele să nu lovească casa. Mă rugam la Dumnezeu să mă ajute. Nu puteam să respir. După un timp, s-a făcut liniște. În cele din urmă, am reușit să mă calmez“.
Se încarcă comentariile...
