Pro TV e pus pe distracţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pro TV mizează pe divertisment în această primăvară, astfel că noua grilă a postului include show-uri consacrate precum „Românii au talent“ şi „MasterChef“, dar şi seriale de comedie ca „Las Fierbinţi“ şi „O săptămână nebună“.

Din 14 februarie, revine „Românii au talent“, show-ul care a înregistrat cele mai mari cifre de audienţă. Ajuns la al patrulea sezon, concursul va aduce în faţa telespectatorilor, în fiecare seară de vineri, talente uimitoare, dar şi momente extrem de amuzante.

Cei trei membri ai juriului, Andra, Andi Moisescu şi Mihai Petre, sunt pregătiţi să jurizeze prestaţiile concurenţilor, în timp ce Pavel Bartoş şi Smiley vor face show-ul şi mai amuzant. Pentru prima oară, caravana „Românii au talent“ a ajuns şi la Chişinău, astfel că la această ediţie vor fi multe talente de peste Prut.

Serile de joi sunt dedicate comediei româneşti. Astfel, din 13 februarie, de la 20.30, începe al cincilea sezon al serialului „Las Fierbinţi“. În aceeaşi zi, de la 21.30, Paul Ipate are parte de „O săptămână nebună“, cel mai nou serial Pro TV, care îi are în distribuţie pe Horaţiu Mălăele, Tora Vasilescu, Ileana Stana Ionescu, Mihai Constantin si Diana Cavallioti.

Începând din 18 martie, în fiecare marţi, de la 20.30, noi bucătari amatori îşi vor demonstra talentul culinar în faţa unui juriu pretenţios, la „MasterChef“. Oana Cuzino are pregătite toate răspunsurile la întrebarea „Ce se întâmplă, doctore?“ şi le dezvăluie telespectatorilor ProTV din 22 februarie, de la 10.00. Noul sezon al emisiunii „România, te iubesc!“ începe pe 23 februarie.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite