Eugenia Vodă revine la TVR cu „Profesioniştii“. Hagi, unul dintre invitaţii noului sezon
0
Eugenia Vodă revine la TVR 1 cu un nou sezon al emisiunii „Profesioniştii“, sâmbătă, 14 martie, de la 22.30 Primul invitat este profesor doctor Sanda Măgureanu, „o somitate a neurologiei pediatrice din România“.
Publicul TVR va avea parte de câteva premiere realizate de Eugenia Vodă, iar printre noutăţile sezonului se numără şi o ediţie cu un fotbalist celebru: Gheorghe Hagi.
Pentru prima ediţie însă, cea din 14 martie, realizatoarea Eugenia Vodă propune o întâlnire cu „o somitate a neurologiei pediatrice din România“, Sanda Măgureanu. „Doamna doctor va vorbi despre autism, despre epilepsie, despre diagnostice adevarate şi false, dar mai ales despre o experienţă de viaţă cu totul şi cu totul specială, extrem de traumatizantă; de fapt, prima ediţie «Profesioniştii» este despre puterea unui om de a supravieţui şi de a se reinventa“, a declarat Eugenia Vodă.
Medic cu dublă specializare (Neurologie şi Psihiatrie Pediatrică), având o experienţă de peste 40 de ani în domeniu, Sanda Măgureanu este considerată unul dintre fondatorii Neurologiei Pediatrice în România. A fost doctor în ştiinte medicale la Clinica de Neurologie Pediatrică din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Profesor Dr. Alexandru Obregia".
„Profesioniştii“, unul dintre cele mai longevive programe ale Televiziunii Române, este difuzată la TVR 1 din anul 2000. Eugenia Vodă a oferit publicului interviuri cu Puiu Călinescu, Jean Constantin, Dem Rădulescu, Gheorghe Dinică, Adrian Pintea, Leopoldina Bălănuţă, Octavian Paler.