Eurovisionul intră-n folclor la „O dată-n viaţă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iuliana Tudor realizează emisiunea de şapte ani FOTO TVR
Iuliana Tudor realizează emisiunea de şapte ani FOTO TVR

Foşti reprezentanţi ai României la Eurovision, printre care Paula Seling şi Ovi, Cezar Ouatu, Luminiţa Anghel şi Marcel Pavel, sunt invitaţii primei ediţii a celui de-al 15-lea sezon „O dată-n viaţă“, care începe în această seară, la TVR 1, de la 21.10.


Iuliana Tudor revine în programul TVR 1 cu o nouă ediţie a emisiunii „O dată-n viaţă“, ce are o temă specială: Eurovision. Show-ul va avea ca protagonişti artişti care au reprezentat România în competiţia europeană de-a lungul anilor: Marcel Pavel, Nicola, Zoli de la Sistem şi Luminiţa Anghel, Nico şi Vlad Miriţă, Cezar Ouatu, Paula Seling şi Ovi. Alături de ei, vedetele populare invitate vor demonstra că şi folclorul poate fi de Eurovision.

Noutatea acestui sezon vine începând de săptămâna viitoare, când platoul „O dată-n viaţă“ se deschide pentru telespectatorii TVR 1, care pot trăi pe propria piele experienţa acestui spectacol, alături de idolii lor. Vedetele populare îi vor recomanda pe cei mai înflăcăraţi fani ai lor, cărora le vor oferi şansa de a cânta împreună cu ei.

„Pentru fiecare produs există un public. Eu am demonstrat că în toţi anii ăştia se poate face audienţă cu decenţă. Dacă publicului îi dai poveşti reale, spectacole, repere făcute de profesionişti totul merge bine. Ştiinţa, chiar şi în materie de TV, nu mai este o chestiune obligatorie. Nu poţi vorbi în 2015 ca din cărţi, trebuie să fii conştient de ce faci, divertisment. E o zonă facilă, dar trebuie făcută profesionist. Dincolo de asta, cred că piaţa e liberă, lupta vine de la oferta diversă. Concurenţa e importantă pentru mine. Mă uit pe audienţe a doua zi. La TVR trebuie să fie nu doar ratinguri, ci şi o oază de curăţenie a limbii române, a muzicii şi a manierei de la face televiziune“, a declarat recent Iuliana Tudor, la Adevărul Live.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite