Ce salariu lua Adrian Sârbu de la Mediafax Group înainte să fie arestat
0Potrivit datelor publicate în Monitorul Oficial, Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor a stabilit, la începutul lunii ianuarie, salariul lui Adrian Sârbu ca administrator special şi director general al companiei Mediafax Group, scrie Paginademedia.ro.
În calitate de Director General al Mediafax Group, pentru Sârbu a fost desemnat şi Administrator Special al companiei, mai notează Paginademedia.ro.
Adrian Sârbu, 25.000 de lei şi peste 95% din acţionariatul Mediafax Group
„Cu privire la remuneraţia Administratorului special, având în vedere că deţine şi funcţia de Director General în cadrul companiei, remunerat în baza unui contract de mandat încheiat la data de 12.12.2014, cu un net lunar de 25.000 lei, pentru perioada de observaţie se va avea în vedere această remunerare“, se arată în decizia publicată vineri, 17 aprilie, în Monitorul Oficial.
Adrian Sârbu deţine peste 95% din acţionariatul Mediafax Group, acesta fiind împărţit după cum urmează: Mediafax SA – 2,113%; Mira Consulting Plus SRL – 2, 113%; Alerria Management Company SA – 4,225% (controlată şi reprezentată tot de Adrian Sârbu) şi Adrian Sârbu – 91,549.
Mediafax Group a intrat în insolvenţă cu datorii de 62 de milioane de lei
La începutul acestui an, Mediafax Group a intrat în insolvenţă din cauza datoriilor de aproximativ 14 milioane de euro (62 de milioane de lei). Societatea Mediafax Group a fost înfiinţată în anul 2010, fiind specializată pe activităţi de editare a revistelor şi periodicelor. Societatea deţine majoritatea afacerilor de presă ale lui Adrian Sîrbu, agenţia de presă şi mai multe site-uri de ştiri, printre care Gandul.info, dar şi titluri precum „Business Magazin“ şi „Ziarul Financiar“.
Firma a încheiat anul 2012 cu o cifră de afaceri de peste 89 de milioane de lei şi profit net de 1,8 milioane de lei, iar la finalul anului 2013 a raportat afaceri de 77 de milioane de lei şi pierderi de 11 milioane de lei, cu datorii totale de peste 68 de milioane de lei. La data de 30 septembrie 2014, societatea înregistra restanţe de plată către bugetele de stat în valoare cumulată de 5.328.784 lei, pentru achitarea cărora fuseseră acordate înlesniri.
În septembrie 2014, Adrian Sârbu a înfiinţat o nouă societate, Mediafax Mall SRL, cu acelaşi obiect de activitate ca şi Mediafax Group. În noua firmă, Adrian Sârbu este asociat cu 99% din părţile sociale, iar Allerria Business Consulting SRL deţine 1% din capital.
Adrian Sârbu, reţinut pentru instigare la evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani
Activitatea agenţiei de presă, dar şi a altor instituţii din grupul de presă au făcut obiectul unui dosar deschis de procurorii Parchetului Capitalei la sfârşitul verii. Pe 6 decembrie, 11 persoane au fost arestate preventiv de magistraţii Tribunalului Bucureşti fiind acuzate într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani în care prejudiciul se ridică la 15 milioane de lei.
Omul de afaceri Adrian Sârbu se află de mai bine de două luni în închisoare, fiind arestat preventiv în data de 4 februarie 2015. Acesta este suspectat de instigare la mai multe fapte de corupţie, evaziune fiscală, spălare de bani şi instigare la delapidare. În motivarea deciziei, magistraţii au arătat cum se sustrăgea mogulul media de la plata taxelor către stat.
Despre Adrian Sârbu mai puteţi citi şi:
Cine este Adrian Sârbu? „Părintele“ unui imperiu media şi al „Generaţiei Pro“
Dosarul Mediafax. Cum îşi trăgea Adrian Sârbu prime şi bonusuri din evaziune fiscală