Solistul formaţiei Green Day şi-a anulat concertele din cauza dependenţei de droguri şi alcool
0
Billie Joe Armstrong, liderul trupei americane, a dezvăluit că anul trecut a fost nevoit să ia o pauză muzicală din pricina consumului excesiv de droguri şi de alcool. Dependenţele i-au cauzat pierderi temporare de memorie.
„Mă trezeam în locuri necunoscute şi nu-mi aminteam cum ajunsesem acolo. Nu mai ştiam nimic“, a declarat solistul în vârstă de 41 de ani pentru revista „Rolling Stones“.
Toamna trecută, formaţia Green Day şi-a amânat concertele planificate pentru turneu după ce Armstrong a anunţat că a început un tratament. De altfel, artistul a ajuns şi la spital din pricina adicţiilor.
Liderul formaţiei rock-punk a solicitat ajutor de specialitate abia după ce a făcut o criză de nervi pe scenă, spărgându-şi chitara. Cu toate că presa internaţională s-a alarmat după incident, solistul a mărturisit că nu şi-a amintit ce s-a întâmplat atunci. „Mi-am amintit doar câteva lucruri. A doua zi de dimineaţă m-am trezit şi am întrebat-o pe soţia mea cât de rău a fost“, a mai spus cântăreţul.
Armstrong le-a mulţumit fanilor pentru susţinere şi a declarat că formaţia ar putea reveni pe scenă în luna martie.
Formaţia Green Day s-a format la sfârşitul anilor 80 şi a vândut peste 65 de milioane de discuri la nivel global. Printre hiturile trupei se numără „American Idiot“ şi „Wake Me Up When September Ends“.