Omagiul emoţionant adus lui David Bowie de un cântăreţ la orgă al unei biserici londoneze face înconjurul lumii VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreţul la orgă al unei biserici din Londra i-a adus poate unul dintre cele mai emoţionante omagii legendarului star rock David Bowie, reinterpretând piesa „Life on Mars“. Aşa cum era de aşteptat, înregistrarea video a făcut înconjurul lumii.

Filmarea momentului în care muzicianul reinterpretează la orgă hitul din 1970 a fost publicată pe pagina de Facebook a instituţiei şi, în doar câteva ore, a fost vizionată de peste trei milioane de utilizatori şi distribuită de aproape 50.000 de ori. „Un tribut special adus lui David Bowie. Mulţumiri minunatului nostru cântăreţ la orgă“, se arată în descrierea care însoţeşte videoclipul. 

Nicholas Freestone, cântăreţul la orgă al Catedralei St Albans din Hertfordshire (Londra), a declarat că a fost de-a dreptul copleşitor să citească reacţiile stârnite de interpretarea sa, după cum scrie „The Independent“. 

Ca răspuns la cele peste 2.000 de comentarii laudative, Freestone a scris: „Părerile voastre sunt măgulitoare. Mulţumesc tuturor care au distribuit filmarea.“

„Dintre toate omagiile aduse lui David Bowie, al tău a fost glorios“

„Nicholas Freestone, interpretarea ta a fost uluitoare, m-a lăsat fără suflare. Am un nod în gât de mărimea unei stânci, iar ochii îmi sunt umezi. Dintre toate omagiile aduse lui David Bowie al tău a fost glorios. Simplu, sincer şi unic. Îţi mulţumesc“, a fost reacţia unui internaut, Val Williams. 

Un altul, Pat Fowler, a scris: „Nicholas Freestone. Sir, a fost uimitor. Un tribut extraordinar, minunat cântat. Un omagiu superb adus lui David Bowie şi un omagiu grozav care demonstrează cât de diferită a fost muzica lui. Îţi mulţumesc.“

Cauza morţii lui David Bowie

Artistul britanic David Bowie a murit duminică, 10 ianuarie, la doar două zile după ce a împlinit 69 de ani şi şi-a lansat cel de-al 28-lea şi ultimul album din carieră, „Blackstar“, gândit de muzician ca un rămas bun pentru fani şi presărat cu indicii privind iminenta sa moarte. „David Bowie a murit împăcat, înconjurat de familia sa, după o luptă curajoasă cu cancerul pe care a dus-o timp de 18 luni“, au anunţat reprezentanţii familiei. 

Cântăreţul a ţinut secret faptul că a fost diagnosticat cu cancer, vestea morţii sale luându-i prin suprindere chiar şi pe cei mai apropiaţi prieteni ai acestuia. Marţi, 12 ianuarie, mai multe surse au dezvăluit pentru presa străină că Bowie a murit din cauza unui cancer hepatic, dar şi că în ultimii ani a suferit şase infarcte. 

Mai puteţi citi şi: 

Cum şi-a transformat David Bowie propria moarte într-o operă de artă: „A luptat şi a muncit ca un leu curajos“

A fost dezvăluită cauza morţii lui David Bowie

 

Povestea de viaţă a lui David Bowie: de ce şi-a schimbat numele şi cum organiza orgii alături de Mick Jagger

 

Iman, soţia lui David Bowie, primul mesaj după moartea artistului: „Suferinţa este reală, dar la fel este şi Dumnezeu“

Vedetele deplâng moartea lui David Bowie, „tatăl tuturor ciudaţilor“: „Tocmai am pierdut un erou!“

 

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite