Scara B, noua comedie românească la Pro TV: „Probabil veți avea tendința să-l comparați cu Las Fierbinți”
0O nouă comedie românească, marca „Pro TV” va putea fi urmărită pe micile ecrane, în această toamnă. Serialul „Scara B” este o un serial e care, la prima vedere, ar putea fi confundat cu „Las Fierbinți”, spun actorii.
Din noul serial veți afla ce au în comun un pensionar morocănos, un familist convins, doi burlaci (semiconvinși), două studente pline de viață și un maestru Shaolin urban care trăiește cu mama, potrivit Pro Tv.
Scara B este o superproducție de comedie care explorează viața cotidiană a vecinilor dintr-un bloc, din București. Cu fiecare episod, serialul va deschide ușile locatarilor și le va prezenta celor de acasă interacțiunile și situațiile celor care locuiesc în aceeași clădire. Într-o manieră comică, dar cu situații emoționante, Scara B va oferi o perspectivă de ansamblu asupra diversității oamenilor și a impactului pe care îl au acțiunile zilnice asupra fiecăruia.
„Așa cum știți, în ultimii ani ne-am focusat pe creșterea producțiilor de ficțiune, iar fiecare a fost un succes demonstrat prin cifrele de audiență. De aceea pot spune, încă de pe acum, că telespectatorii vor fi încântați de noua comedie, Scara B, care aduce un umor aparte, personaje bine conturate, care sunt interpretate de către actori consacrați și iubiți de public. Este o distribuție impresionantă care are în spate cea mai potrivită echipă de producție”, a declarat Antonii Mangov, Programming Director.
În spatele conceptului Scara B stă chiar producătorul serialului fenomen „Las Fierbinți”, care povestește că această nouă comedie vine în urma unui studiu aprofundat al unor personaje reale:
„După aproape 15 ani, am creat un nou microunivers împreună cu doi tineri talentați scriitori și actori: Dan Rădulescu și Bogdan Cotleț. De această dată, acțiunea se mută în inima orașului, într-o scară de bloc din București. Probabil veți avea tendința să-l comparați cu Las Fierbinți, dar vă recomand să nu o faceți pentru că vă asigur că are o cu totul altă structură și ritm”, a declarat Dragoș Buliga.
Cu o combinație de umor, personaje bine conturate și situații în care te poți regăsi, Scara B promite să fie o comedie savuroasă care va aduce zâmbete și căldură în inimile telespectatorilor.