FOTO Cei şase magnifici care i-au dat viaţă lui Superman

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În weekendul trecut, Superman a revenit pe marile ecrane din România după şapte ani de absenţă, în noua producţie „Man of Steel: Eroul“. Actorul britanic Henry Cavill intră pentru prima dată în costumul albastrul al supereroului care salvează mereu şi mereu oraşul fictiv Metropolis şi nu numai. Însă Cavill este ultimul dintr-o serie de actori care l-au interpretat pe îndrăgitul personaj de benzi desenate.

„Female First“ trece în revistă starurile care i-au dat viaţă lui Superman, de la primul actor care a intrat în pielea supereroului, George Reeves, până la ultimul, Henry Cavill.

George Reeves

El a fost primul actor care l-a scos pe supererou din benzile desenate şi l-a transpus pe ecran. A interpretat rolul lui Clark Kent în 1951, în filmul „Superman and the Mole Men“, regizat de Lee Sholem.

image

După succesul înregistrat cu această peliculă, care durează doar 58 de minute, Reeves a fost rugat să reia rolul în serialul „Adventures of Superman“, însă nu era foarte sigur că serialul va avea acelaşi impact ca şi filmul. Totuşi, rolul lui Superman de pe micul ecran i-a adus faima actorului şi a rulat până în 1958. George Reeves a murit în 1959 din cauza unei împuşcături în cap (nu se ştie sigur dacă a fost crimă sau sinucidere).

Christopher Reeve

Atunci când ne gândim la Superman/Clark Kent, ne vine în minte, automat, Christopher Reeve. „Superman“ a

image

avut premiera în cinematografe în 1978 şi a fost marele succes al actorului. În anii '80, Reeve îl interpretează pe Clark Kent în alte trei filme: „Superman II“, „Superman III“ şi „Superman IV: Lupta pentru pace“.

Numele actorului va fi mereu sinonim cu acest rol, deoarece a fost definitoriu pentru cariera lui. În 1995, actorul a rămas paralizat în urma unui accident de călărie. A murit la vârsta de 52 de ani, în 2004.

Dean Cain

image

Supereroul american s-a întors pe micile ecrane în 1993, pe postul BBC în „Noile aventuri ale lui Superman“. Dean Cain a preluat rolul lui Clark Kent în serial, alături de Teri Hatcher, care o interpreta pe Lois Lane. Dean Cain, care mai avusese diverse roluri mărunte pe ecrane, a fost propulsat în lumea artistică de acest serial care a rulat între 1993 şi 1997. Filmul urmăreşte cum jurnalistul Clark Kent încearcă să se obişnuiască cu alter ego-ul său, Superman, dar şi cu sentimentele faţă de Lois Lane.

Tom Welling

În 2001 apare alt serial bazat pe aventurile lui Superman, de data aceasta pe adolescenţa sa petrecută în orăşelul Smallville, înainte de mutarea în Metropolis şi de începerea carierei jurnalistice la publicaţia „Daily Planet“.

image

Tom Welling FOTO GettyImages

Serialul l-a transformat pe Tom Welling într-un star, rolul lui Clark Kent fiind o mare şansă pentru actor. A fost pentru prima dată în care un film sau serial s-a concentrat pe anii de formare a lui Clark Kent şi a adus un nou punct de vedere acestei poveşti binecunoscute. „Smallville“ a durat zece sezoane, şi a avut 218 episoade, ultimul fiind difuzat în 2011.

Brandon Routh

„Superman Revine“ (Superman Returns) a avut premiera pe marile ecrane în 2006 şi a fost un film la care s-a muncit timp de un deceniu. Compania de producţie Warner Bros a încercat ani de zile să găsească actorul perfect pentru rolul principal, luându-i în considerare pe Josh Hartnett, pe James Marsden şi chiar şi pe Henry Cavill.

image

Brandon Routh FOTO GettyImages

Într-un final, Brandon Routh a fost cel care a obţinut acest rol, primul rol major pentru el. Pe locul regizorului îl avem pe Bryan Singer (cel responsabil şi pentru altă franciză cu supereroi: „X-Men“), iar ca susţinători în alte roluri îi avem pe Kevin Spacey, Kate Bosworth şi Frank Langella.

„Superman revine“ ni-l arată pe Clark Kent care se reîntoarce pe Terra după o absenţă de cinci ani. Încasările filmului au fost de peste 391 de milioane de dolari.

Henry Cavill

image

Henry Cavill FOTO Reuters

Henry Cavill este ultimul actor care a preluat acest rol şi, se spune, este cel mai mare din cariera sa de până acum. „Man of Steel: Eroul“ îl are ca regizor pe Zack Snyder („300“), ca scenarist pe David S. Goyer („Batman - Începuturi“), iar Christopher Nolan („Cavalerul negru“) este producător.

Filmul este o nouă viziune asupra aventurilor lui Superman şi îi are în distribuţie şi pe Russel Crowe, Amy Adams, Michel Shannon, Kevin Costner şi pe Diane Lane.

Cu toate că filmul abia a avut premiera, se discută deja despre o continuare.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite