Anamaria Marinca, în „The Aviatrix of Kazbek"-Ştiri pe scurt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filmul olandez „The Aviatrix of Kazbek", cu Anamaria Marinca  în distribuţie, va rula la 6 februarie, în închiderea celei de-a 39-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Rotterdam.

ROTTERDAM
Anamaria Marinca, în „The Aviatrix of Kazbek"

Cel de-al doilea lungmetraj al lui Ineke Smith spune povestea lui Marie, o fată cu o imaginaţie bogată. Aceasta visează la munţii pe care îi vede doar în fotografii. Pentru că este singura fată într-o familie săracă şi numeroasă, trebuie să accepte o căsătorie de convenienţă.

BUCUREŞTI
Premieră în cinematografele româneşti

Lungmetrajul „Eu când vreau să fluier, fluier", de Florin Şerban, care a fost selectat în competiţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin
(11 - 21 februarie), va avea premiera în cinematografele româneşti la sfârşitul lunii viitoare. Cu două săptămâni înainte de eliberare, Silviu (George Piştereanu) primeşte o vizită neaşteptată. El află că mama lui s-a întors acasă după mult timp petrecut în Italia şi vrea să îl ia pe fratele lui mai mic.

LOS ANGELES
Emir Kusturica, în rol de actor

Regizorul Emir Kusturica a acceptat să treacă de cealaltă parte a camerei de filmat şi va interpreta unul dintre rolurile principale din „Nicostratos the Pelican" de Olivier Horlait. În acest film, celebrul regizor va interpreta rolul unui văduv grec care se distanţează puţin câte puţin de fiul său, care a adoptat un pelican. Filmul „Nicostratos the Pelican" marchează debutul regizoral al lui Olivier Horlait, care a lucrat ca asistent de regie pentru Milos Forman în timpul filmărilor la „Valmont".

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite