Infertilitatea poate fi tratată

Infertilitatea poate fi tratată

Principalele cauze ale infertilităţii feminine sunt de natură genitală sau ţin de tulburări ale sistemului endocrin.

Dacă încerci să rămâi însărcinată de o bună bucată de timp, fără rezultat, s-ar putea să ai o problemă serioasă. E posibil să suferi, fără să ştii, de o maladie care te poate împiedica să ai copii.

Ştiri pe aceeaşi temă

O problemă a cuplurilor moderne

Infertilitatea este din ce în ce mai des întâlnită la cuplurile moderne, iar explicaţiile au o cauză socială, explică dr. Ruxandra Dumitrescu, medic primar în obstetrică-ginecologie în cadrul clinicii Fertilia, cu specializare în tratamentul infertilităţii. În primul rând, femeia planifică apariţia unui copil la vârste mai înaintate, adică după 35 de ani. „De asemenea, stresul, oboseala excesivă datorată programului prelungit de lucru şi sedentarismul sunt cauze care afectează calitatea materialului seminal provenit de la partener“, spune specialistul. Însă infertilitatea poate fi cauzată şi de diverse afecţiuni, de care poate că suferi fără să ştii!

Tulburări care dau infertilitate

Principalele cauze ale infertilităţii feminine sunt de natură genitală sau ţin de tulburări ale sistemului endocrin. Obstrucţia trompelor uterine, absenţa cronică a ovulaţiei, infecţiile genitale provoacă şi ele infertilitate. Acestea din urmă se diagnostichează prin examenul bacteriologic al secreţiei vaginale şi prin teste specifice, pentru depistarea prezenţei chlamydia, ureaplasma, mycoplasma. După tratarea acestor infecţii, se practică o histerosonografie: o manevră complet lipsită de durere, care arată permeabilitatea tractului genital, şi care se efectuează sub ghidaj ecografic. De asemenea, examenul ecografic realizat o dată la trei zile indică prezenţa sau absenţa ovulaţiei.

Mai multe informaţii pe clickpentrufemei.ro.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările