Ce semne pot prevesti o tumoră cerebrală şi ce trebuie să ne alarmeze cât să vizităm un neurochirurg

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ce simptome pot prevesti o tumoră cerebrală
Ce simptome pot prevesti o tumoră cerebrală

Tumorile cerebrale reprezintă o acumulare în exces de celule anormale. Aceste tumori cerebrale pot fi benigne (necanceroase) sau maligne (canceroase), iar pe masură ce se dezvoltă pot duce la creşterea presiunii intracraniene. Ulterior, pot afecta creierul şi pot pune viaţa în pericol.

Tumorile cerebrale ocupă un important loc în patologia neurochirurgicală fiind şi principala cauză de deces de cauză oncologică atât la copii, cât şi la adultii sub 40 de ani. De exemplu, în Marea Britanie în fiecare an sunt diagnosticate peste 11.000 de persoane cu tumori cerebrale, iar anual 5000 de persoane îşi pierd viaţa. În România, fără a avea statistici definitive putem spune că procentele sunt asemănătoare. De exemplu, aproximativ 10% din adulţii diagnosticaţi cu tumoră cerebrală supravietuiesc la 5 ani după diagnosticare.

Iată semnele şi simptomele de alertă care ar trebui să ne facă să ne prezentăm la medic, după cum recomandă neurochirurgul Dan Benţia:

  • durere de cap care nu mai cedează la medicaţia împotriva durerii clasice, durere care este progresivă şi care se exacerbează nocturn
  • durere de cap însoţită de vărsături eventual fără greaţă, vărsaturi care pot ameliora durerea de cap
  • ameţeli, tulburări de echilibru
  • tulburări de vedere la 1 ochi sau ambii care nu au un corespondent oftalmologic
  • crize de epilepsie debutate brusc fără altă explicaţie patogenă
  • apariţia unei hemipareze( scăderea forţei musculare) fără a avea un AVC
  • tulburări de sensibilitate fără a avea o explicaţie
  • tulburări psihice de comportament, scăderea capacităţii de concentrare, de memorie. Ex: stresul

În toate aceste cazuri este bine să ne prezentam de urgenţă la un doctor neurochirurg care ne va recomanda să facem o examinare RMN cu substanţă de contrast.

În cazul în care se dovedeşte prin RMN apariţia unei tumori cerebrale, medicul neurochirurg îi va prezenta pacientului opţiunile pe care le are. În cazul tumorilor abordabile chirurgical soluţia optimă este cea chirurgicală de scoatere a tumorii în totalitate sau cât  mai aproape de totalitate.

Dupa aflarea rezultatului tumorii ( daca este benign şi rezecţia a fost totală, pacientul va reveni numai la controale, daca e malignă pacientul va fi îndreptat către serviciul de ocologie pentru radio şi chimioterapie).

În cazul tumorilor neoperabile, datorită poziţiei şi mărimii acestora şi legăturii cu o structură vitală se pot alege tratamente alternative. Pacientul va fi biopsiat şi în funcţie de natura tumorii va fi indrumat către tratament oncologic. Se pot face proceduri de iradiere ţintită pe tumoră (ex:  gamma knife, linac). În cazul tumorilor operabile avem norocul ca există clinici în România care deţin aparate de ultimă generaţie în bloc operator: un astfel de aparat este microscopul operator Kinevo care ajuta la vizualizarea procesului tumoral care asigură scoaterea tumorii cu mare acurateţe. De asemenea, putem folosi tehnici de florescenţa intraoperatorie, astfel se injectează o substanţă de contrast pe venă care colorează tumora;

De ajutor pentru un neurochirurg aflat faţă în faţă cu o tumoră este aparatul de neuronavigatie craniană de ultimă generaţie - un fel de GPS care pe baza unor măsurători RMN si CT preoperator poate ajuta la navigarea în creierul uman şi ne arat,  în timp real, unde suntem fată de procesul tumoral în asa fel încât putem scoate tumorile fără a afecta creierul sănătos.

Rezultatele sunt foarte bune crescând procentul rezecţiilor totale tumorale şi a cazurilor de operaţii fără sechele neurologice, postoperatorii la standarde occidentale.

În general, pacientul va fi urmărit în reanimare 1 zi postoperator dupa care va fi externat a 4 zi de la operaţie, după caz urmând a reveni la controale. Prin colaborarea cu un serviciu modern de oncologie se asigura tratamentele occidentale.Astfel cu noile proceduri reusim să creştem supravieţuriea pacienţilor  pe termen mediu şi lung şi să eliminam sechelele postoperatorii.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite