Câte ovocite trebuie îngheţate pentru a obţine o sarcină? Cum răspund medicii specialişti

Câte ovocite
trebuie îngheţate pentru a obţine o sarcină? Cum răspund medicii specialişti

Tehnicile de reproducere umană asistată ajută cuplurile infertile să obţină o sarcină

Femeile care doresc sau la care este necesară amânarea sarcinii din motive personale, cele diagnosticate cu cancer şi cele care nu vor să apeleze la metoda îngheţării de embrioni din motive religioase sau morale pot obţine o sarcină prin metoda vitrificării ovocitelor. Ce presupune aceasta?

Ştiri pe aceeaşi temă

Deşi sperma şi embrioni s-au dovedit a fi  uşor de vitrificat, ovocitul; este cea mai mare celulă din corpul uman şi conţine o cantitate mare de apă. „La congelare, se pot forma cristale de gheaţă care pot distruge celula. De-a lungul anilor, cercetarea ştiinţifică în domeniul medical a arătat  că trebuie să deshidratăm ovocitul şi  să înlocuim apa cu o substanţă cu rol de " antigel " înainte de congelare, în scopul de a preveni formarea cristalelor de gheaţă“, explică dr. Erna Stoian, medic primar de obstetrică-ginecologie, specialist în infertilitatea cuplului şi reproducere umană asistată.

„De asemenea, am aflat că, din cauză că stratul exterior al ovocitelor se întăreşte atunci când acestea sunt congelate, sperma trebuie să fie injectată direct în ovocit  pentru a fertiliza ovulul, folosind o tehnică standard cunoscută sub numele de ICSI  - Injecţie Intracitoplasmatică de Spermă - deci nu se pot fertiliza ovocitele după dezgheţare cu FIV - Fertilizare in Vitro.
Ovocitele sunt îngheţate utilizând fie o metodă de îngheţare lentă fie un proces de îngheţare rapidă cunoscut sub numele de vitrificare“, adaugă specialistul.

În ce constă vitrificarea ovocitelor

În scopul de a recolta ovocitele pentru congelare, pacienta trebuie să parcurgă primii paşi ai fertilizării in vitro adică stimularea ovariană controlată cu tratament hormonal sub monitorizare ecografică si hematologică pentru a abţine ovocite mature. „Singura diferenţă este că, ovocitele sunt îngheţate după recoltare fiind fertilizate ulterior.“
Atunci când pacienta doreşte să rămână însărcinată ovocitele sunt devitrificate, injectate cu un singur spermatozoid pentru a realiza fertilizarea, şi apoi embrionii obţinuţi sunt transferaţi în cavitatea uterină.
Câte ovocite trebuie îngheţate pentru a obţine sarcină? „Pe baza datelor preliminare din studiile efectuate, rata de supravieţuire după dezgheţare este de 50-75% şi rata de fertilizare este de 50-75% la femeile cu vârsta de până la 38 de ani. Astfel, în cazul în care 10 ovocite sunt îngheţate, 5-7 sunt de aşteptat să supravieţuiască devitrificării, şi 4-5 sunt de aşteptat să fertilizeze şi să devină embrioni. De obicei 2-3 embrioni sunt transferaţi la femeile cu vârsta de până la 38 de ani. Prin urmare, vă recomandăm ca 10 ovocite să fie stocate pentru fiecare încercare de sarcină  la femeile sub 38 de ani. Vârsta ideală pentru vitrificarea ovocitelor este între 20 şi 30 de ani.“

Vârsta mai mare de 38?

Rata de sarcină folosind ovocite congelate depinde de vârsta femeii din momentul congelării ovocitelor, dar nu va fi afectată de vârsta la care vrea să le folosească, adaugă medicul. „Prin urmare, posibilitatea de a obţine sarcina la femeile mai în vârstă de 38 de ani  la momentul de congelării este foarte mică raportat la cea observată pentru femeile mai tinere. Până în prezent, există puţine rapoarte de sarcini la femeile peste 38 de ani cu ovocite congelate.“
În plus, sarcina este obţinută în mod obişnuit la femei până la vârsta de 43  de ani folosind embrioni proaspeţi. „Nu ştim dacă ovocitele de la femei de peste 40 de ani vor răspunde în acelaşi mod la congelare precum cele de la femei de 40 de ani sau mai puţin şi de aceea nu recomandăm vitrificarea de ovocite la femeile peste 38 de ani.“

Odată cu creşterea vârstei materne atât numărul cât şi calitatea ovocitelor scad dramatic.  „Riscul de aneuploidii fetale – defecte genetice -  este foarte mare şi şansa de succes a unei proceduri de fertilizare la femeile cu vârsta cuprinsă între 38-41 de ani  cu embrioni proaspeţi este de 3-8 % - deci riscul de a nu obţine ovocite care să fie vitrificate şi şansa de a nu rezista după devitrificare şi, prin urmare, de a pierde toate ovocitele este de aproape 100%“, avertizează medicul.


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: