Dr. Mihaela Bilic spulberă un nou mit, vorbind despre alimentul „sănătos“ care îngraşă mai mult decât zahărul
0Nutriţionistul Mihaela Bilic atrage atenţia asupra unui aliment care îngraşă mai mult decât zahărul, dar care de multe ori este considerat, în mod greşit, un bun înlocuitor al acestuia.
Nutriţionistul Mihaela Bilic susţine afirmaţia conform căreia mierea ar îngrăşa mai mult decât zahărul arătând că aceasta are nişte molecule pe care corpul nostru le absoarbe fără niciun consum energetic.
Avantajul mierii în raport cu zahărul este însă puterea mai mare de îndulcire, motiv pentru care trebuie să folosim o cantitate mică. Mai exact, explică medicul, un vârf de linguriţă de miere îndulceşte cât o linguriţă de zahăr.
„Dincolo de miturile legate de miere în ceea ce priveşte sănătatea, aş vrea să va atrag atenţia asupra impactului ei asupra siluetei. Mierea este un dizaharid cu compoziţie identică cu cea a zahărului, adică conţine molecule de glucoză şi fructoză. Dacă în structură zahărului aceste molecule sunt legate între ele, în cazul mierii ele sunt libere, prin urmare organismul nostru le absoarbe fără niciun consum energetic. Dacă pentru zahăr e nevoie de un efort minim al metabolismului pentru a desface dizaharidele în monozaharide, în cazul mierii hidroliza dintre moleculele de glucoză şi fructoză este deja făcută de albine”, a explicat Mihaela Bilic.
- 1 lingurita zahar = 4-5 grame = 16-20 calorii
- 1 lingurita miere = 8-10 grame = 25-30 calorii