Zgonea, despre riscul ca Băsescu să respingă miniştrii Guvernului Ponta III: Te poţi aştepta la orice de la el

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor
Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, marţi, că Traian Băsescu este un jucător politic pe plan intern de la care „te poţi aştepta la orice“. Declaraţia vine în contextul în care Traian Băsescu a declarat că ia în calcul contestarea la CCR a deciziei de învestire.

"De la Traian Băescu te poţi aştreopta la orice. Există un risc de când e Traian Băsescu. Orice poate să apară - o scurgere, o informaţie, o manipulare a Constituţiei şi a opiniei publice. Este un politician abil din acest punct de vedere şi azi el face campanie pentru Mişcarea Populară, nu trebuie să ne supărăm", a spus Zgonea, citat de Mediafax. 

El a arătat că Băsescu este la final de mandat şi "poate să facă orice".

"În ultimele şase luni de zile preşedintele este liber, conform Constituţiei, poate să facă ce vrea, este la final de mandat şi va juca politic. Vă rog frumos să priviţi tot ce face preşedintele în cheia politică. În afară de abordările de securitate şi de politică externă, unde mesajul este unul coerent şi îl apreciez şi eu, în rest joacă intern politic şi nimeni nu poate să-i reproşeze", a adăugat Zgonea.

El a arătat că Băsescu vrea să arate că este în continuare un mare jucător politic.

"Este o bătălie pe viaţă şi pe moarte întere dreapta şi stângs în Europa. Dânsul este un om de dreapta, este un om apreciat în PPE, vrea ca Mişcarea Popşulară să fie viitorul mijloc şi vehicul care să câştige un suport electoral, ştie să joace acest lucru. Din păcate i-a omorât pe toţi în dreapta, nu mai ai pe cine să susţii şi atunci vrea să arate că în continuare este un mare jucător", a arătat Zgonea.

Traian Băsescu a declarat, duminică, la Protv, că cel mai corect ar fi ca premierul să depună mandatul şi să fie alcătuit un nou Guvern. Şeful statului a mai precizat că nu exclude posibilitatea de a contesta la CCR decizia de învestire.

Citeşte şi:

Traian Băsescu: „Cel mai corect este ca premierul să depună mandatul şi să alcătuim un nou Guvern”

Traian Băsescu este invitatul B1 TV din această seară, unde vorbeşte despre problemele din Ucraina, unde Rusia a trimis trupele sale în Peninsula Crimeea, dar şi despre disputele politice din ţară.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite