WSJ, despre conflictul Ponta-Băsescu: „Nu prea sunt semne că războiul dintre cei doi politicieni dominanţi va înceta”
0
Premierul român Victor Ponta i-ar fi spus preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, că este de acord ca şeful statului Traian Băsescu să reprezinte România la următorul summit UE de la Bruxelles. Informaţia a ajuns la urechile jurnaliştilor de la „The Wall Street Journal” care susţin că acordul lui Ponta este „catalizatorul care a stins războiul cuvintelor” dintre cei doi, dar atrag atenţia că sămânţa de scandal este încă fertilă.
„Acordul lui Ponta pentru participarea lui Băsescu la summitul UE de la Bruxelles a fost catalizatorul care a stins războiul cuvintelor dintre prim-ministru şi duşmanul său politic, preşedintele României”, comentează publicaţia „The Wall Street Journal” informaţia apărută pe surse.
După ce Parlamentul a votat să-l trimită pe Victor Ponta la întâlnirea din luna iunie dintre liderii europeni, Curtea Constituţională a considerat decizia ca fiind neconstituţională, spunând că preşedintele ar trebui să participe. Ponta a mers în ciuda aceste decizii, denunţând Curtea ca fiind o marionetă a conducerii şi declanşând un război care a culminat cu încercarea ratată de a-l suspenda pe Băsescu.
În acest context, în România nu prea sunt semne că acest război dintre cei doi politicieni dominanţi va înceta, scrie „The Wall Street Journal” (WSJ).
Mulţi se tem că tensiunile vor continua între Ponta, reprezentant al taberei de centru-stânga, şi Băsescu, oficialul de centru-dreapta. Tensiunile vor culmina, cel mai probabil, cu alegerile parlamentare din decembrie, atrag atenţia jurnaliştii de la WSJ.
Totuşi, măcar la Bruxelles, cei doi încearcă să arate că au trecut peste conflicte. Cel mai sigur semn de până acum este o înţelegere despre cine va reprezenta ţara la următorul summit.
Conform unor oficiali din Bruxelles, Ponta i-ar fi spus preşedintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso, în timpul unei întâlniri ce a avut loc luni, că nu are nicio problemă ca Băsescu să participe la summit. Un oficial apropiat de guvernul român a confirmat această informaţie. În cadrul Comisiei, chiar şi aceste mici semne de cooperare vin ca o uşurare după războiul politic românesc de peste vară, spune WSJ.
Comisia Europeană a fost exasperată de lupta dintre cei doi, luptă care a zguduit încrederea în România, lovind dur moneda şi bunurile de pe piaţa internă, făcându-i pe cei de la Bruxelles să avertizeze că toţi anii de progres democratic ai ţării sunt în pericol.
„E un model similar. Amândoi spun că vor să privească înainte şi să înveţe din ceea ce s-a petrecut”, mărturiseşte o sursă de la Bruxelles pentru WSJ. „Au recunoscut că ceea ce s-a întâmplat a adus prejudicii mari ţării.”
Sursa a mai spus că diminuarea conflictului politic a permis Uniunii Europene să facă din nou o prioritate din eforturile de a îmbunătăţi accesul României la fondurile structurale ale UE. În prezent, România a luat doar 9,7% din cele 19,2 miliarde de euro stabilite pentru perioada bugetară dintre 2007 şi 2013. Ţara are cea mai scăzută rată de accesare din tot blocul european.
Totuşi, există încă dubii dacă nu cumva această înţelegere este doar un armistiţiu de scurtă durată dintre Băsescu şi Ponta.
În ţară, cei doi continuă să se atace în presă. Băsescu a sugerat recent că cei care au organizat suspendarea sa, pe care el a denumit-o o lovitură de stat ratată, ar trebui „făcuţi responsabili în faţa instituţiilor statului”.
În timp ce Ponta se bucură de conversaţii plăcute cu Barroso, apropiaţii premierului continuă să atace Bruxellesul din cauza „abordării sale părtinitoare” din timpul crizei politice.
Chiar şi în problema participării la summit, rănile sunt încă proaspete, adaugă WSJ.
„Domnul Ponta nu vrea să creeze niciun conflict cu preşedintele”, spune oficialul român pentru WSJ. „Totuşi, este evident din perspectivă europeană că cel care ar trebui să participe la Consiliul European este prim-ministrul. Este vorba numai despre chestiuni economice. Preşedintele n-are nicio competenţă pe acest subiect.”