VIDEO Kelemen Hunor, candidat la prezidenţiale. Rozalia Biro, propunerea UDMR pentru ministerul Culturii
0
Conducerea UDMR s-a reunit astăzi pentru a-şi desemna prezidenţiabilul: Kelemen Hunor. Tot astăzi, Consiliul Permanenrt a decis să o propună pe senatorul UDMR, Rozalia Biro, în fruntea ministerului Culturii şi în cea de vicepremier.
„Noi considerăm că în 2014 avem toate argumentele să venim cu un candidat. Avem o viziune despre România şi comunitatea maghiară din această ţară. Există politicieni maghiar acre au o viziune corentă despre România şi o gândire europeană. Propunerea organizaţiilor a fost să fiu eu candidatul. Mă onorează această propunere şi mi-am asumat această candidatură“, a spus Kelemen Hunor, la sfârşitul Consiliului Permanent.
Referitor la funcţia de ministru al Culturii, UDMR o va propune pe Rozalia Biro, senator UDMR. „Luni am avut o discuţie cu doamna senator Rozalia Biro şi i-am propus să accepte această funcţie. A zis că acceptă. Propunerea va ajunge pe masa premierului“, a anunţat Kelemen. Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a spus săptămâna trecută, după anunţul privind demisia din Guvernul Ponta 3, că UDMR va avea propriul candidat la alegerile prezidenţiale, numele prezidenţiabilului urmând să fie anunţat joia viitoare, într-o şedinţă a conducerii UDMR. „Joi mai avem o discuţie unde vom lua o decizie pentru candidatul la alegerile prezidenţiale, vom avea un candidat. Decizia despre persoana o vom lua joia viitoare“, a declarat Kelemen Hunor, la finalul Consiliului Pemanent.
Cine este Rozalia Biro
Biro se află în vizorul DNA din 2012, fiina anchetată pentru abuz în funcţie, după ce, în 2010, ANI a acuzat-o de conflict de interese. Este vorba despre perioada 2006, cândd viceprimarul de atunci al Oradeiera şi membru în Consiliul de Administraţie al Fundaţiei Partium, ce funcţionează pe lângă UDMR Bihor şi a aprobat închirierea către fundaţie a unui imobil din centrul Oradiei. „Nu are o condamnare, nu are o decizie în acest sens, am citit şi eu în presă, dar e o chestie veche, din 2009, înainte de a fi parlament, nu există o decizie. Sunt doar speculaţii, nu există nicio incompatibilitate”, a spus Hunor legat de acest subiect.
Potrivit CV-ului, Rozalia Biro a absolvit, în 1989 Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca profilul: economia industriei, construcţiilor şi transporturilor. Are absolvite o serie de cursuri postuniversitae cum ar fi : Managementul resurselor pentru piaţã, Managementul schimbãrii şi dezvoltãrii, Managementul financiar, Managementul relaţiilor cu clienţi şi cumpãrãtoriisau Managementul competitiv. A urmat şi cursuri de specialitate. Este vorba despre Managementul de performanţã în administraţia publicã localã, organizatã de Research Triangle Institute International şi Descentralizarea în domeniul administratiei publice locale - organizata de Research Triangle Institute International. Când vine vorba despre activitatea profesională, senatorul UDMR se poate lăuda că a fost lector universitar la Universitatea Creştină Partium, din iunie 2004 până în 2012 viceprimar al municipiului Oradea, din 2012 ocupând funcţia de senator. În ce priveşte activitatea politică, din 1991 este membru UDMR, în 1999 a devenit membru al consiliului reprezentanţilor circumscripţiei Csillagváros al UDMR Bihor, în 2010 consilier local al grupului UDMR din Consiliul Local Oradea, în 2001 preşedinta a circumscripţiei Rogerius al UDMR Bihor, în 2003 membru al Consiliului Reprezentanţilor Unionali al UDMR, membru al fracţiei Partium, în 2004 preşedinte al Comitetului de Integrare Europeanã al Consiliului Reprezentanţilor Unionali al UDMR, iar în 2005 preşedinte al Consiliului Reprezentanţilor Judeţene UDMR Bihor.
Avere impresionantă
Senatorul Rozalia Biro este unul dintre cei mai avuţi Parlamentari bihoreni. Aceasta deţine 11 terenuri agricole, intravilane sau extravilane, în Oradea, localităţi din Bihor, Cluj, Constanţa şi Harghita. Are o casă de locuit în Oradea, de aproape 500 de metri pătraţi şi o casă de vacanţă. Când vine vorba despre bunuri a căror valoare trec de 5.000 de euro, senatoareq Biro deţine mobilă antică de 30.000 de lei, tablouri a căror valoare se ridică la 50.000 de lei, ceasuri şi bijuterii de 60.000 de lei. În 2013 a vândut un teren extravilan în localitatea Paleu cu 20.000 de lei şi un teren intravilan cu 81.000 de lei. Are acordate împrumuturi de sute de mii de lei la mai multe firme, este asociat la 6 firme şi acţionar la RCS-RDS. A câştigat 64.512 lei ca senator, 482 de lei ca lector la Universitatea Creştină Partium din Oradea şi 40.581 de lei din dividende.
Liderii UDMR, reuniţi vineri în şedinţa Consiliului Permanent, şi-au exprimat susţinerea pentru candidatura lui Kelemen Hunor la Preşedinţia României. „La şedinţa Consiliului Permanent, în unanimitate s-a solicitat ca domnul Kelemen Hunor să candideze. A spus că se va gândi“, a declarat, pentru „Adevărul“, Rozalia Biro, preşedintele organizaţiei de femei.
Două femei, cu cele mai mari şanse
Liderul UDMR a decis să se retragă din funcţiile deţinute în Guvernul Ponta III, cea de vicepremier şi ministru al Culturii. Totodată, senatorul UDMR Rozalia Biro, preşedintele Consiliului Reprezentanţilor Unionali, spune că a avut o discuţie cu liderul UDMR, Kelemen Hunor, referitor la viitorul ministru al Culturii. Şefa organizaţiei de femei afirma că ar fi onorată să fie propusă de UDMR pentru a prelua portofoliul Culturii.
„Am avut deja o discuţie cu domnul preşedinte Kelemen legat de acest aspect. În cursul zilei de mâine (joi - n.r.) vom avea Consiliul Permanent al UDMR, convocat să desemneze cine va fi candidatul nostru la alegerile prezidenţiale, şi, având în vedere că până la 1 august nu se va mai întruni Consiliul, bănuiesc că tot mâine domnul preşedinte va face propunerea cine să preia cele două funcţii. În cazul în care Consiliul Permanent va vota să preiau eu aceste funcţii, eu voi fi onorată să le accept“, a declarat miercuri, pentru Mediafax, senatorul UDMR Rozalia Biro.
Marko Bela nu vrea
În urmă cu o săptămână, surse din interiorul partidului au declarat pentru „Adevărul“ că senatorul Marko Bela se afla în cărţi pentru a prelua protofoliul Culturii. Contactat de „Adevărul“, Marko Bela ne-a declarat că se simte onorat pentru că se află în cărţi pentru portofoliul unui astfel de minister, dar că, în ciuda acestui fapt, nu mai doreşte să mai deţină vreo funcţie executivă. Mă onorează propunerea, dar nu doresc să-mi mai asum funcţii în Executiv. Am o altă menire, pe care am suspendat-o o vreme, aceea de a fi scriitor“, a spus senatorul.
Rozalia Biro declara atunci, pentru „Adevărul“, că Marko Bela este un candidat de marcă, iar funcţia de ministru al Culturii i-ar veni mănuşă. „Va fi cineva care are o funcţie cu greutate în partid. În mod sigur Marko Bella ar fi foarte corespunzător pentru funcţia de ministru al Culturii. Depinde însă de decizia dumnealui“, a declarat Rozalia Biro. Opinia acesteia este împărtăşită şi de deputatul Marton Arpad: „Marko Bella ar fi o soluţie bună“.
Kelemen Hunor a anunţat, vineri, că demisionează din funcţia de ministru al Culturii şi din cea de vicepremier, însă UDMR va rămâne la guvernare. Kelemen a mai precizat că ministerul Culturii va rămâne tot la UDMR.
Citeşte şi:
Kelemen Hunor a anunţat, vineri, că demisionează din funcţia de ministru al Culturii şi din cea de vicepremier, însă UDMR va rămâne la guvernare. Hunor a precizat că în acest moment nu ştie cine îi va lua locul în Guvern. În schimb, ministrul Mediului, Attila Korodi, rămâne în Executiv.
Kelemen Hunor a anunţat, vineri, că demisionează din funcţia de ministru al Culturii şi din cea de vicepremier, însă UDMR va rămâne la guvernare. Hunor a precizat că în acest moment nu ştie cine îi va lua locul în Guvern. În schimb, ministrul Mediului, Attila Korodi, rămâne în Executiv
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a spus vineri, după anunţul privind demisia din Guvernul Ponta 3, că UDMR va avea propriul candidat la alegerile prezidenţiale, numele prezidenţiabilului urmând să fie anunţat joia viitoare, într-o şedinţă a conducerii UDMR. Conducerea partidului i-a cerut lui Kelemen Hunor să accepte să fie candidatul UDMR la alegerile prezidenţiale.