Rozalia Biro, în cărţi pentru a prelua Ministerul Culturii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rozalia Biro este preşedintele Organizaţiei de femei a UDMR FOTO Arhiva Adevărul
Rozalia Biro este preşedintele Organizaţiei de femei a UDMR FOTO Arhiva Adevărul

Senatorul UDMR Rozalia Biro, preşedintele Consiliului Reprezentanţilor Unionali, spune că a avut o discuţie cu liderul UDMR, Kelemen Hunor, referitor la viitorul ministru al Culturii. Şefa organizaţiei de femei afirmă că ar fi onorată să fie propusă de UDMR pentru a prelua portofoliul Culturii.

„Am avut deja o discuţie cu domnul preşedinte Kelemen legat de acest aspect. În cursul zilei de mâine (joi - n.r.) vom avea Consiliul Permanent al UDMR, convocat să desemneze cine va fi candidatul nostru la alegerile prezidenţiale, şi, având în vedere că până la 1 august nu se va mai întruni Consiliul, bănuiesc că tot mâine domnul preşedinte va face propunerea cine să preia cele două funcţii. În cazul în care Consiliul Permanent va vota să preiau eu aceste funcţii, eu voi fi onorată să le accept“, a declarat miercuri, pentru Mediafax, senatorul UDMR Rozalia Biro.

În urmă cu o săptămână, surse din interiorul partidului au declarat pentru „Adevărul“ că senatorul Marko Bela se află în cărţi pentru a prelua protofoliul Culturii. Contactat de „Adevărul“, Marko Bela ne-a declarat că se simte onorat pentru că se află în cărţi pentru portofoliul unui astfel de minister, dar că, în ciuda acestui fapt, nu mai doreşte să mai deţină vreo funcţie executivă. Mă onorează propunerea, dar nu doresc să-mi mai asum funcţii în Executiv. Am o altă menire, pe care am suspendat-o o vreme, aceea de a fi scriitor“, a spus senatorul.


Rozalia Biro declara atunci, pentru „Adevărul“, că Marko Bela este un candidat de marcă, iar funcţia de ministru al Culturii i-ar veni mănuşă. „Va fi cineva care are o funcţie cu greutate în partid. În mod sigur Marko Bella ar fi foarte corespunzător pentru funcţia de ministru al Culturii. Depinde însă de decizia dumnealui“, a declarat Rozalia Biro. Opinia acesteia este împărtăşită şi de deputatul Marton Arpad: „Marko Bella ar fi o soluţie bună“.

Kelemen Hunor a anunţat, vineri, că demisionează din funcţia de ministru al Culturii şi din cea de vicepremier, însă UDMR va rămâne la guvernare. Kelemen a mai precizat că ministerul Culturii va rămâne tot la UDMR. De asemenea, preşedintele UDMR a precizat că ministrul Mediului, Attila Korodi, rămâne în funcţie. "Protocolul de colaborare nu se schimbă, cele două ministere rămân la UDMR", a mai spus el, precizând că încă nu s-a luat o decizie privind succesorul său. Demisia va fi depusă zilele acestea. "UDMR va avea şi un candidat propriu la preşedinţie", a mai spus Kelemen, preiczând doar că "trebuie să fie un candidat bun", fără a da nume. 

Citeşte şi:

Kelemen Hunor demisionează din Guvern. UDMR rămâne la guvernare. Hunor: Nu ştiu cine îmi va lua locul

Kelemen Hunor a anunţat, vineri, că demisionează din funcţia de ministru al Culturii şi din cea de vicepremier, însă UDMR va rămâne la guvernare. Hunor a precizat că în acest moment nu ştie cine îi va lua locul în Guvern. În schimb, ministrul Mediului, Attila Korodi, rămâne în Executiv.

Kelemen Hunor demisionează din Guvern. UDMR rămâne la guvernare. Hunor: Nu ştiu cine îmi va lua locul

Kelemen Hunor a anunţat, vineri, că demisionează din funcţia de ministru al Culturii şi din cea de vicepremier, însă UDMR va rămâne la guvernare. Hunor a precizat că în acest moment nu ştie cine îi va lua locul în Guvern. În schimb, ministrul Mediului, Attila Korodi, rămâne în Executiv

UDMR va avea candidat propriu la prezidenţiale. Partidul îl vrea pe Kelemen Hunor: „A spus că se va gândi“

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a spus vineri, după anunţul privind demisia din Guvernul Ponta 3, că UDMR va avea propriul candidat la alegerile prezidenţiale, numele prezidenţiabilului urmând să fie anunţat joia viitoare, într-o şedinţă a conducerii UDMR. Conducerea partidului i-a cerut lui Kelemen Hunor să accepte să fie candidatul UDMR  la alegerile prezidenţiale.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite