Vasile Blaga și Lucian Bode, coordonatorii campaniilor PNL în 2024 SURSE
0Conducerea PNL se pregătește să îi voteze pe europarlamentarul Vasile Blaga și pe secretarul general al formațiunii, Lucian Bode, responsabili pentru coordonarea alegerillor din 2024, an când sunt patru scrutine, potrivit informațiilor „Adevărul”.
Vasile Blaga este unul dintre cei mai experimentați politicieni ai PNL. El a condus PDL, apoi a fost copreședinte al PNL, iar în ultimele două decenii a condus mai multe campanii electorale. De altfel, în interiorul PNL Blaga e cunoscut mai ales pentru abilitățile sale de a gestiona relația cu filialele și pregătirea organizațiilor, de la cele mai mici, adică responsabile de fiecare secție de votare, la cele județene.
Spre deosebire de alți lideri, Vasile Blaga a fost în ultimele luni unul din cei mai mari critici ai modului cum e în prezent organizat partidul și a fost nemulțumit de promovarea unor oameni care nu au prestanță nici la TV, dar nici nu reușesc în teritoriu să se impune, ci au ajuns cu filialele lor la procente destul de mici în sondaje.
Pe de altă parte, Lucian Bode este secretarul general al PNL și, conform „fișei postului”, el este principalul responsabil de legătura cu filialele județene, inclusiv pentru gestionarea situației primarilor.
Potrivit informațiilor „Adevărul”, cei doi își vor mai lua alături câțiva lideri din partid pentru o echipă extinsă privind organizarea partidului pe regiuni.