USR cere limitarea prin lege a bonusurilor și primelor acordate de agențiile guvernamentale: „Și-au dat prime nesimțite chiar în anul falimentelor firmelor de asigurări”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Salvați România (USR) a propus mai multe amendamente la pachetul 2 de măsuri aflat în dezbatere, vizând corectarea unor deficiențe și eficientizarea cheltuielilor publice.

Dominic Fritz, președintele USR. FOTO: Facebook
Dominic Fritz, președintele USR. FOTO: Facebook

USR propune eliminarea obligației pentru firme de a face conversia împrumuturilor în capital social. Această măsură riscă să blocheze finanțarea start-up-urilor românești.

Restul propunerilor sunt următoarele:

- Introducerea unor comisii de contestații în procesul de selecție a membrilor Consiliilor de Administrație (OUG 109/2011), pentru ca eliminarea sau acceptarea unor candidați să poată fi contestată înainte de ajungerea în instanță, unde procesele pot dura ani.

- Limitarea prin lege a bonusurilor și primelor pentru autorități autonome precum ASF, ANRE și ANCOM, acestea urmând să fie acordate doar pe criterii de performanță și doar dacă deficitul bugetar scade sub 3%. Bonusurile ar fi plafonate la echivalentul a două salarii de ministru pe an (aproximativ 26.000 lei).

„Acum, legea nu prevede nimic, așa că și-au dat prime nesimțite chiar în anul falimentelor firmelor de asigurări. Propunerea din pachetul 2 e ca bonusurile să fie limitate la 2 salarii de ministru/an, adică 26.000 de lei, dar chiar și așa dacă nu sunt performante, iar România e în deficit excesiv, primele și bonusurile trebuie drastic limitate”, a transmis USR, într-o informare de presă.

- Excluderea asimilaților magistraților din categoria beneficiarilor pensiilor de serviciu ale acestora, măsură care a mai fost validată de Curtea Constituțională.

„Azi nu doar magistrații, ci și niște funcționari publici valoroși, dar care totuși nu sunt magistrați, au aceleași drepturi. CCR s-a mai exprimat pe acest subiect și modificarea aceasta ar trece de CCR”, conform USR.

- Alocarea de fonduri pentru monitorizarea unor afecțiuni grave, precum diabetul, accidentele vasculare cerebrale, sarcinile cu risc și câteva boli rare, pentru a preveni costuri mai mari și intervenții tardive.

- Amendamente tehnice suplimentare pentru îmbunătățirea pachetului legislativ.

Guvernul își va asuma, luni, de la ora 19:00, răspunderea în Parlament pe al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar. Cele privind administrația publică urmează să fie discutate separat, după ce au fost amânate în ședința Executivului.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite