UPDATE Filiala din Constanţa cere excluderea lui Sever Voinescu/ Blaga:„Vom lua joi o decizie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderii PDLse reunesc în şedinţa Biroului Politic Naţional Foto Adevărul
Liderii PDLse reunesc în şedinţa Biroului Politic Naţional Foto Adevărul

Conducerea democrat-liberală s-a reunit în această dimineaţă în prima şedinţă a  Biroului Permanent Naţional (BPN). Liderii formaţiunii vor lua în considerare, printre altele, constituirea unor comisii de specialitate interne care vor avea rolul de a monitoriza activitatea miniştrilor din cabinetul Ponta 2.

UPDATE Liderul PDL Vasile Blaga a declarat luni, referitor la faptul că lideri ai PDL au cerut organizarea Convenţiei partidului mai devreme, că deciziile organizatorice au fost luate în structurile statutare, aproape în unanimitate, şi nu pe bloguri.

UPDATE PDL Constanţa cere excluderea lui Sever Voinescu din partid. Vasile Blaga spune că o astfel de decizie se va lua după o analiză în filiala din Constanţa.

„Vom discuta poziţia PDL faţă de principalele teme care sunt pe agendă acum, pe care le anunţă USL, faţă de regionalizare, de exemplu.Vom discuta, de asemenea, teme ale noastre, interne, de organizare instituţională a partidului pe comisii de specialitate care să monitorizeze fiecare minister din Cabinet (n.r. Ponta 2). Şi sigur, priorităţi legislative pe care să le susţinem în Parlament. Asta este ce vă pot spune astăzi“, a explicat secretarul general al partidului, senatorul Gheorghe Flutur.

Potrivit gândul.info, tot în şedinţa de astăzi, liderii PDL ar urma să stabilească şi data unui viitor congres necesar pentru schimbarea conducerii partidului ca urmare a eşecului de la parlamentare.

În luna decembrie, în Colegiul Director al PDL, s-a decis ca pe parcursul lunilor ianuarie şi februarie să se facă analize în fiecare organizaţie judeţeană, iar în 23 februarie să fie convocat Consiliul Naţional de Coordonare, care va stabili data unei Convenţii Naţionale extraordinare în luna mai.

Între timp, lucrurile s-au precipitat în sensul că unii lideri au cerut schimbarea conducerii în cel mai scurt timp.

Vicepreşedintele PDL Gabriel Berca susţine organizarea cât mai rapidă a unei Convenţii Naţionale.

„Avem nevoie de o conducere nouă, de figuri noi. Dacă venim cu aceiaşi oameni singurul rezultat va fi că o să ajungem la 7 la sută. Toată conducerea trebuie să demisioneze, să vină altcineva. Nu poţi să faci politică de peste 20 la sută cu aceleaşi figuri care fac jocuri şi care au mers pe principiul scapă cine poate. E nevoie de figuri credibile“, a declarat Gabriel Berca pentru gândul.info. 

Sever Voinescu, care a demisonat din conducerea partidului în urma eşecului de la alegerile parlamentare, a declarat pe 9 ianuarie că PDL trebuie să aibă convenţie cât mai repede, deoarece USL şi-a anunţat congrese în curând, iar pedeliştii sunt astfel în postura ,,ridicolă“ în care învingătorii se primenesc în primele două luni, iar învinşii stau să se mai gândească. „Vă amintesc că după locale, într-o lună maxim de la locale, dacă îmi amintesc bine am făcut Congresul şi am schimbat conducerea. Spuneam că 22% e un rezultat foarte slab. Nu văd de ce cu 16% ne trebuie şase luni ca să ne gândim dacă rezultatul este bun sau nu“, a precizat democrat-liberalul. La scrut timp după această declaraţie, Voinescu a fost ameninţat cu excluderea din partid de către Cezar Preda.

„Singurul lucru pe care-l poate cere Sever Voinescu este să fie dat afară repede din partid! Pentru ce ne trebuie şase luni pentru a-i da afară din partid pe toţi trădătorii care au făcut campanie împotriva partidului şi în favoarea adversarilor politici?“, a declarat Cezar Preda. Cristian Preda şi-a exprimat solidaritatea cu Voinescu, scriind pe blogul personal că „PDL nu are nevoie de un ţap ispăşitor“.

 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite