Udrea şi-a anunţat candidatura la şefia Partidului Mişcarea Populară: „Sunt un politician care se luptă de 10 ani“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul Elena Udrea FOTO Adevărul
Deputatul Elena Udrea FOTO Adevărul

Deputatul Elena Udrea şi-a depus, joi seara, candidatura la preşedinţia Partidului Mişcarea Populară. „Pentru mine, orice luptă – că e mai mică sau mai mare – e la fel de importantă“, a spus ea, când a aflat cine îi sunt contracandidaţii: Daniel Funeriu, fostul consilier prezidenţial Adrian Rădulescu, dar şi Adrian Papahagi, unul dintre membrii fondatori ai PMP.

E primul congres al acestei formaţiuni, prima conducere care va fi aleasă. Avem de construit un partid, de intrat într-o competiţie pentru alegerile prezidenţiale din toamnă, în care fie vom merge cu un candidat propriu, fie vom susţine un candidat de dreapta, dar nu orice candidat, ci unul care îşi asumă viziunea actualului preşedinte“, a declarat Udrea, la scurt timp după ce şi-a depus candidatura.

Întrebată dacă se teme de adversarii săi la şefia PMP, Elena Udrea a ocolit răspunsul, dar a subliniat că va purta bătălia politică, indiferent de importanţa acesteia.

„Eu sunt un politician care se luptă de 10 ani. Pentru mine, orice luptă – că e mai mică sau mai mare – e la fel de importantă“, a conchis ea.

Partidul Mişcarea Populară îşi va alege conducerea la Congresul de sâmbătă al formaţiunii. Până acum, partidul a fost condus de Eugen Tomac, deputat.

Citeşte şi:

ANALIZĂ Cum s-au descurcat partidele la euroalegeri: PMP, scor peste aşteptări în oraşele mari

O interpretare detaliată a rezultatelor de la alegerile europarlamentare din 25 mai arată că electoratul urban s-a mobilizat, în acest an, mai mult decât în anii trecuţi şi a înclinat balanţa în cazul Partidului Mişcarea Populară, de exemplu, dar şi în situaţia candidatului independent Mircea Diaconu, se arată într-un document intern al PMP, intrat în posesia redacţiei "Adevărul".

Fostul consilier prezidenţial, Adrian Rădulescu, vrea la şefia PMP. Cine sunt potenţialii adversari

Fostul consilier prezidenţial, Adrian Rădulescu, cel care l-a sfătuit pe preşedintele Traian Băsescu privind achiziţia terenului de la Nana, va candida pentru funcţia de preşedinte al PMP, la primul Congres organizat al formaţiunii.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite