„Trebuie să fii fraier s-o faci a doua oară”. Vasile Blaga nu este de acord cu varianta rocadei guvernamentale, discutată între partide

0
Publicat:

Liberalul Vasile Blaga critică în termeni duri varianta rocadei guvernamentale, între premieri, unul de la PNL și unul de la PSD, care ar fi discutată de partide.

Vasile Blaga FOTO: Arhivă
Vasile Blaga FOTO: Arhivă

  „Nu numai că expiră cele 45 de zile ( de interimat al guvernului, n.r.), dar numai mâine nu-i 20 (iunie, n. r.) și România trebuie să prezinte un plan viabil la Bruxelles, pentru că altfel o să avem mari probleme. Și domnul Bolojan a prezentat foarte bine situația. Pe de altă dată, eu cred că toate partidele care participa la negociere ar trebui să fie un pic mai serioase. Domnul președinte, sigur, cred că a avut timp și domnia sa, cu tot respectul, nu scapă de povara asta, trebuie să nominalizeze un prim-ministru. Nu am pus condiții noi, știți foarte bine, când ne-am așezat la masă, dar ar trebui acuma, mă scuzați, iar, o să folosesc un cuvânt nepotrivit, Trebui să fie fraier ca a 2-a oară să faci rocada”, a declarat luni liberalul Vasile Blaga, potrivit Digi 24. 

Nicușor Dan reia luni negocierile cu partidele. O nouă întrevedere are loc după-amiază, de la ora 16.00. 

Președintele Nicușor Dan a stârnit nemulțumire în coaliția de guvernare prin decizia de a amâna desemnarea unui prim-ministru.

Mai mulți lideri PNL și USR s-au plâns în partide că strategia lui Nicușor Dan nu face altceva decât să întărească PSD, formațiune care, pe zi ce trece, pune tot mai multe condiții pentru a asigura o majoritate parlamentară, susțin surse din coaliție pentru „Adevărul”.

Nicușor Dan e așteptat ca zilele viitoare să desemneze un premier, favorit fiind în continuare Ilie Bolojan. Sunt și mai multe nume pe masă acum: Anca Dragu, Delia Velculescu și Ionuț Dumitru.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite