Tokes Laszlo a pierdutsi la Curtea de Apel Bucuresti procesul intentat UDMR | adevarul.ro

Tokes Laszlo a pierdutsi la Curtea de Apel Bucuresti procesul intentat UDMR

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Curtea de Apel Bucuresti a respins actiunea judecatoreasca initiata de presedintele de onoare al UDMR, Tokes Laszlo, in toamna anului trecut, dupa ce la o sedinta a Consiliului Reprezentantilor

Curtea de Apel Bucuresti a respins actiunea judecatoreasca initiata de presedintele de onoare al UDMR, Tokes Laszlo, in toamna anului trecut, dupa ce la o sedinta a Consiliului Reprezentantilor Uniunii se hotarase convocarea congresului acestei formatiuni. Episcopul solicitase instantei sa anuleze decizia cu pricina si sa oblige conducerea UDMR la organizarea de alegeri interne, in urma carora ar fi fost desemnata o noua componenta a CRU. In octombrie trecut, la Tribunalul Municipiului Bucuresti, Tokes Laszlo pierduse procesul, dar presedintele onorific al Uniunii a facut recurs la Curtea de Apel. Comentand decizia acesteia, episcopul a precizat ca nu a dorit sa adanceasca invrajbirea din UDMR, ci sa demonstreze ca CRU, nemandatat prin alegeri interne, nu era legitimat sa convoace un congres al acestei formatiuni. Presedintele UDMR, Marko Bela, a sustinut in mai multe randuri ca, prin gestul sau de a rezolva in Justitie o problema interna a Uniunii, presedintele onorific i-a provocat acesteia o imensa paguba morala. De altfel, mai multi vorbitori la ultimele sedinte ale CRU de la Targu Mures au dezavuat demersul judiciar al lui Tokes Laszlo.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite