Ticu Dumitrescu, primit de PNTCD cu imbratisari si aplauze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

El a fost numit vicepresedinte al partidului

"Nu-mi pot stapani emotia. Ma reintorc in acest sediu, pe care l-am considerat ca si casa mea, dupa o absenta de 5 ani", a declarat, ieri dimineata, Constantin Ticu Dumitrescu, dupa ce s-a imbratisat cu presedintele PNTCD, Victor Ciorbea. Initiatorul Legii deconspirarii Securitatii (numita, de altfel, "Legea Ticu"), fost detinut politic si presedinte al AFDPR, Dumitrescu a revenit ieri in partid, dupa ce, prin scuze publice, Ciorbea a inchis diferendul, vechi din 1998, cu partidul. Fostul senator este de ieri vicepresedinte PNTCD si a fost cooptat in CPC (Consiliul Provizoriu de Conducere al PNTCD). La ora 10,00, sediul era deja aglomerat de o galerie formata din taranisti si membri AFDPR, veniti sa aplaude momentul. "Aduc mesajul unei reconcilieri posibile doar prin asumarea si recunoasterea greselilor", a spus cunoscutul militant taranist. "Bun venit si sa fie intr-un ceas bun!", i-a urat Victor Ciorbea. Liderul taranist a spus ca revenirea lui Constantin Ticu Dumitrescu marcheaza faptul ca PNTCD "redevine varful de lance in lupta impotriva vechilor mentalitati si structuri", reinscrierea PNTCD pe "linia Coposu". Fostul detinut politic nu il iarta pe Ion Iliescu "Discursul de astazi nu mai poate fi cel de acum 13 ani", a declarat, ieri, Constantin Ticu Dumitrescu. El reproseaza presedintelelui Ion Iliescu - la fel ca si fostului presedinte Emil Constantinescu - neimplicarea in aplicarea legii sale, dar spune ca in orice critica a actualei puteri "trebuie recunoscute meritele, si nu pornit de pe pozitii absurde, ca totul e rau". "Azi nu avem decat sa-i multumim, dar, si este un punct de vedere personal, nu pot uita si ierta cei 12 ani pe care i-a platit acest popor si ramanerea noastra in stand-by", a spus Dumitrescu. El crede ca acum "i-a venit mintea la cap" presedintelui Ion Iliescu, chiar se "da de gol" si "face din cand in cand gafe si revine la ceea ce are in adanc pe veci intiparit in structura sa". Dumitrescu considera ca "daca romanii nu aveau blestemul si povara acestui personaj politic, ale carui merite le recunosc, dar cu ce pret, tara noastra intra sigur, de mult, in Europa. Constantin Ticu Dumitrescu si Victor Ciorbea au declarat, ieri, ca PNTCD va organiza o intalnire cu membrii CNSAS, pentru deblocarea situatiei din Consiliu. PNTCD vrea sa discute cu membrii desemnati de partid in CNSAS - Horia Roman Patapievici, Constantin Niculescu, Vasile Secasiu - si cu Andrei Plesu si Mircea Dinescu. Vasile Lupu se pregateste si el sa revina in 10 zile Victor Ciorbea a continuat seria negocierilor pentru reintregirea partidului, miercuri seara, cu doua ore de discutii cu Vasile Lupu, lider al PPC. Se pare ca rabdarea lui Victor Ciorbea a dat roade, pentru ca, ieri, Vasile Lupu declara ca, in zece zile, PPC - adica 400 de lideri judeteni si cei nationali, plecati din PNTCD - s-ar putea pregati de fuziunea cu PNTCD. Vasile Lupu, parintele Legii 1/200, si ea numita generic "Legea Lupu", a cerut liderului PNTCD sa ridice sanctiunile - excluderi - aplicate dupa 6 iulie 2001, in partid, pentru el, Andrei Marga, Calin Catalin Chirita si grupul lor. In plus, ca si in cazul lui Constantin Ticu Dumitrescu, Vasile Lupu a cerut sa se prezinte scuze publice pentru cei care au plecat din PNTCD si au fondat PPC. "Suntem gata sa incepem negocierile de fuziune", declara Vasile Lupu. El adauga ca abia dupa ce PNTCD va da curs acestor conditii, se va pune problema unor noi alegeri in partid si a alegerii unui lider national cu imagine buna. "Nu voi candida", promite el.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite