Superman în Parlamentul României. PSD îl ironizează pe Florin Cîţu, înainte de moţiunea de cenzură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă
FOTO: Arhivă

Social-democraţii au adus în faţa sălii de plen a Camerei Deputaţilor, înainte de votarea moţiunii de cenzură de marţi, o machetă a lui Superman. PSD îl ironizează astfel pe Florin Cîţu, care, în luna septembrie, a publicat pe contul personal de Instagram un videoclip din filmul „Superman Returns”, în care faţa actorului a fost înlocuită de cea a premierului.

Aluzia social-democraţilor vine chiar în ziua moţiunii de cenzură împotriva Cabinetului Cîţu, în urma videoclipului postat de premier pe pagina de Instagram, în luna septembrie, după ce USR-PLUS a decis să iasă din Guvern. Videoclipul postat de Cîţu pe reţeaua socială a fost însoţit de textul „Tehnologia asta” şi îl înfăţişa pe Superman cum zbura şi oprea un avion din cădere.

„Astăzi, mantia îl va lăsa, în sfârşit, pe «cel-mai-fantastic» premier din istoria postdecembristă a României: Parlamentul va aproba moţiunea de cenzură, cu un vot a cărui concludenţă îmi doresc să ne scutească de prea multe comentarii. Silit de împrejurări, «superman» Cîţu îşi încheie croaziera bezmetică în care a dus România, urmând să aterizeze forţat.

Ironia sorţii: totul se va întâmpla chiar în Ziua Mondială a Educaţiei (5 octombrie), despre care acest impostor afirma că, alături de Sănătate, reprezintă o propagandă pe care <<trebuie să o încheiem>>. După un an în care a pus pe primul loc congresul PNL şi voturile lui Boc de la Untold, nu vaccinarea şi sănătatea compatrioţilor săi, Cîţu se pregăteşte să plece pe uşa din dos, lăsând în urmă o ţară în prag de colaps, cu facturi duble la gaz & energie, cu datoria publică ajunsă la 50% şi perspectiva unei ierni care-i va arde la buzunare pe români”, a scris deputatul Dragoş Benea pe Facebook. 

Senatoarea PNL Alina Gorghiu a reacţionat după ce PSD şi-a adus „recuzita” în plenul Camerei şi a transmis că „balta de sânge” este „un îndemn clar la violenţă”. „Apropo de apropierea dintre PSD şi AUR. Bucuria nebunilor va fi azi în plen…dar mai ales după”, a mai spus Gorghiu, într-un mesaj postat pe Facebook.

Superman in Parlament

Premierul Florin Cîţu a explicat care a fost „povestea” filmuleţului cu el în rol de Superman, un videoclip care a făcut valuri pe reţelele sociale. El a spus că preferă să posteze lucruri distractive, muzică sau mesaje, ca „un mod de a comunica altfel”. 

„Nu e prima oară când fac acest lucru. Am mai pus şi prin iarnă - era o poză cu mine şi Bernie Sanders, socialistul american, eram pe Lună. (...) Eu le primesc de la oameni, ele circulă, şi când mi se pare ceva funny - asta e, am simţul umorului, mi se pare bizar să nu mai existe simţul umorului în România - când mi se pare ceva distractiv, le pun şi râd de mine. (...) Dar ştiţi de ce mi s-a părut acela (filmuleţul cu Superman - n.r.) distractiv? Pentru că era aşa de bine făcut. Şi am şi spus tehnologia astăzi. Mi s-a părut foarte bine făcut. Era şi distractiv, bineînţeles. Era o parodie, clar. Dar era foarte bine făcut. De aceea l-am pus. Să ştiţi că am primit şi cu gladiatori, sunt multe", a spus premierul într-o emisiune la TVR, potrivit Agerpres.

VIDEO

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite