Sondaj. PSD, lider detașat, dar în cădere liberă. PNL și AUR se bat pentru locul 2. Cât contează mobilizarea electoratului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultimul sondaj al INSCOP, la comanda agenției News.ro, arată că PSD are o intenție de vot de 28,7% în rândul celor care merg sigur la vot, în timp ce PNL are o intenție de vot de 18,9%, iar AUR de 18,6%.

(articol) Marcel Ciolacu & Nicolae Ciucă & Cătălin Drulă & George Simion (foto Inquam Photos & Mediafa Foto)

În primul rând, 38,5% din eșantion au declarat că vor merge sigur la vot și vor alege un partid. În ceea ce privește raportarea la cei siguri că vor vota, PSD are o intenție de vot de 28,7%, față de 31%, cât era la precedentul studiu sociologic, de acum o lună.

Și PNL cunoaște un regres, în condițiile în care intenția de vot din ultimul sondaj este de 18,9%, în timp ce anterioar se bucura de o intenție de vot de 20,4%. Pe locul al treilea este Alianța pentru Unirea Românilor, cu 18,6% (tot în scădere, pentru că în sondaul anterior avea 19,7%). 

În schimb, la Uniunea Salvați România, partidul are o mică augmentare a intenției de vot, de la 12% la 14,6%. Și UDMR ar lua acum 4,9%, față de 4,6% la precedentul sondaj. Formațiunea lui Șoșoacă reușește să crească în intenția de vot de la 3,1% la 4%, iar Pro România (Victor Ponta) sare de la 1,5% la 3,2%. 

Formațiuni ca PMP, REPER și Forța Dreptei sunt aproape inexistente, cu procente de 1,7%, 0,9%, respectiv 0,6%. 

Cum arată cifrele cu electoratul indecis

Schimbări substanțiale de procente au loc în cazul celor care și-au exprimat intenția pentru a vota un partid, dar nu sunt deciși să meargă și la urne.

29,5% ar merge și ar pune ștampila pe PSD, în timp ce AUR ar fi susținut de 20,2%. PNL s-ar clasa al treilea, la aproape două procente în spatele AUR. Mai precis, intenția de vot pentru liberali este de 18,4% în cazul celor indeciși dacă merg la urne. 

USR are și o creștere în cazul electoratului lărgit, de 14,1%, la fel și SOS, care ar lua 4,3%. UDMR are o intenție de vot de 3,8%, iar Pro România 2,6%. PMP ajunge la o intenție de vot de 1,7%, în timp ce Forța Dreptei 1%, iar REPER 0,5%.

Principalele trei partide, PSD, PNL şi AUR sunt într-un uşor regres al intenţiei de vot comparativ cu luna precedentă. Doar USR şi SOS România înregistrează creşteri uşoare. Constatăm în ultimele luni o aşezare a PSD în intervalul 28-30%, în timp ce AUR oscilează în intervalul 18-22%, iar PNL în intervalul 18-20%. AUR pare să îşi fi încetinit tendinţa de creştere, stabilizându-şi scorul în jurul procentului de 20%. O posibilă explicaţie ar putea fi dată de ascensiunea SOS România care capteazeă electoratul care rezonează la mesaje ultra-radicale. Pe de altă parte, USR pare să crească uşor pentru prima dată în ultimele luni, însă rămâne de văzut dacă această evoluţie este una conjuncturală sau o tendinţă clară”, notează directorul INSCOP Research, Remus Ştefureac, potrivit sursei citate.

Metodologie

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda News.ro. Datele au fost culese în perioada 23 octombrie - 2 noiembrie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului. Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile sociodemografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3 %, la un grad de încredere de 95

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite